Acasa » Fotbal Extern » Conference League » Dan Șucu a încasat milioane de euro pe ei, dar Sparta Praga profită din plin. Rrahmani și Krasniqi au calificat-o în play-off

Dan Șucu a încasat milioane de euro pe ei, dar Sparta Praga profită din plin. Rrahmani și Krasniqi au calificat-o în play-off

Dan Șucu a încasat milioane de euro pe ei, dar Sparta Praga profită din plin. Rrahmani și Krasniqi au calificat-o în play-off
SPORT PICTURES

Rrahmani și Krasniqi, pe care Dan Șucu a încasat milioane de euro, au calificat Sparta Praga în play-off-ul competiției europene.

Învingătoare pe teren propriu cu 4-1, Sparta Praga a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Ararat Armenia, golurile fiind marcate de Rrahmani și Krasniqi.

Sparta Praga profită din plin de Rrahmani și Krasniqi, după a dat milioane de euro pe cei doi lui Dan Șucu

Echipa cehă Sparta Praga s-a calificat în play-off-ul pentru Conference League, după ce a trecut cu 6-2 la general de Ararat-Armenia. După 4-1 pe teren propriu, echipa antrenată de danezul Brian Priske s-a impus și în deplasare, cu 2-1.

Scorul a fost deschis de Albion Rrahmani, la mijlocul primei reprize, cu un șut precis din interiorul careului. Este al cincilea gol al lui în opt meciuri din acest sezon, demonstrând o formă fenomenală.

Prima repriză s-a încheiat la egalitate, 1-1, după ce gazdele au marcat din penalty. Ermal Krasniqi, intrat în minutul 59, s-a evidențiat și el, înscriind în minutele de prelungire golul victoriei.

18 goluri în 29 de meciuri a avut Rrahmani la Rapid

În vara anului trecut, Rapid i-a vândut, la interval de câteva luni, pe Aldion Rrahmani și Ermal Krasniqi la Sparta Praga. Primul a fost dat pentru 5 milioane de euro, dar Dan Șucu a păstrat și 15 procente dintr-un eventual viitor transfer.

De asemenea, acționarul majoritar al Rapidului a obținut un profit de un milion de euro în ceea ce îl privește pe Krasniqi.

„Da, l-am vândut. Rapid va primi cinci milioane de euro și 15% dintr-un viitor transfer. Probabil că nu va juca mâine, cu Dinamo.

Vă dați seama că o să încercăm să aducem pe cineva în locul lui Rrahmani, dar s-a întâmplat destul de repede și încă nu avem gândul la cineva. Nu eram siguri că va pleca. Dar vom vedea, probabil că vom aduce pe cineva. Am primit suma pe care ne-am dorit-o.

O să ne uităm după un atacant. În acest moment, nu credem că va mai pleca nimeni de la Rapid”, declara la vremea aceeea acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, în exclusivitate pentru ProSport.

Omul datorită căruia Rapid a dat lovitura cu Rrahmani este Daniel Sandu. În perioada în care acesta se ocupa de zona de scouting, el l-a propus pe atacantul kosovar oficialilor grupării. Conducerea tehnică și-a dat acceptul și s-a dovedit că Sandu a știut ce aduce în Giulești.

Adus de la Ballkani în august 2023 pentru o sumă fixă de 600.000 de euro, el a jucat 29 de meciuri pentru Rapid, în care a înscris 18 goluri. Atacantul și-a continuat forma excelentă și la Sparta Praga, marcând de 10 ori în 33 de partide.