Dacia Bigster, mașină care a fost prezentată sub forma de concept în 2021, lansată oficial în octombrie 2024 și produsă în 2025, are parte de un succes colosal în întreaga Europă, iar ultimii care și-au scos pălăria în fața noii senzații a producătorului autor român sunt irlandezii.
Secția de specialitate a publicației The Irish Times i-a dedicat un material special Daciei Bigster, pe care a denumit-o drept „cea mai bună mașină din Irlanda în acest moment”.
Dacia Bigster ia cu asalt vânzările din Europa în anul 2025 și deja au fost stabilite borne impresionante în mai multe țări de pe continent.
Așa cum era de așteptat, italienii, care au apreciat și modelele Duster și Sandero, au transmis răspicat că Dacia Bigster se va lupta pentru supremația SUV-urilor low-cost.
De asemenea, lucrurile arată mai mult decât îmbucurător în Germania, unde presa de specialitate sugerează că s-au vândut 30% din modelele Bigster produse până în prezent. Spre exemplu, doar în luna iulie din 2025, în Germania au fost înmatriculate peste 2.000 de Dacia Bigster.
Cu adevărat cuceriți de noua „bijuterie” a producătorului auto român sunt și irlandezii. Secția de specialitate a publicației The Irish Times i-a dedicat un metarial special Daciei Bigster și încă din titlu a fost făcută o afirmație îndrăzneață:
Dacia Bigster hibrit ar putea fi cea mai bună mașină din Irlanda în acest moment. Este un SUV masiv, dar nu atât de mare și greu pe cât sugerează numele”, titrează The Irish Times.
În continuare, irlandezii au ținut să precizeze că nu sunt mari fani SUV-uri, dar cu toate acestea, Dacia Bigster i-a cucerit:
Știu că antipatia noastră față de SUV-uri este bine-cunoscută și aș susține că este și întemeiată. Mă voi năpusti cu bucurie împotriva oricui cumpără un SUV când, de fapt, nu are nevoie de el. Totuși, suntem dispuși să ne potolim furia atunci când o mașină demonstrează că e bună și potrivită pentru segmentul propus. Acesta este motivul pentru care am ajuns de-a dreptul înnebuniți după Dacia Bigster”, au completat jurnaliștii irlandezi.
Ulterior, pentru a nu-i ține în priză prea mult pe cititori, irlandezii au prezentat concluzia lor încă din debutul materialului. Jurnaliștii de la The Irish Times au explicat de ce Dacia Bigster este în prezent „cea mai bună mașină din Irlanda”:
Poate că nu ar trebui să încep cu o concluzie, dar adevărul este că, dacă te uiți la dimensiune, preț, spațiu, performanță și stil, Dacia Bigster ar putea fi cea mai bună și completă mașină pe care o puteți cumpăra în Irlanda în acest moment. Și da, am spus stil. Dacă tot vrei să cumperi un SUV, de ce se te obosești să achiziționezi unul care are un aspect eșuat, potrivit mai degrabă unui hatchback. Bigster este masiv, pătrățos și impunător! Puține mașini de acest gen, poate doar un Volvo 245 GL, au la fel de multe tăieturi drepte ca aceasta. Iar asta vine la pachet cu mai multe beneficii: e practică și ajută la capitolul vizibilitate”, se mai arată pe The Irish Times.
Ulterior, irlandezii prezintă pe larg toate caracteristicile mașinii, pentru ca la finalul articolului să își reîntărească concluzia: „deocamdată, Bigster este cea mai bună mașină din Irlanda, din toate punctele de vedere”.