A jucat zece ani portar și a marcat șase goluri într-un meci. „Englezul” format de Watford e cel care a salvat Petrolul în meciul cu U Cluj. EXCLUSIV

A jucat zece ani portar și a marcat șase goluri într-un meci. „Englezul” format de Watford e cel care a salvat Petrolul în meciul cu U Cluj. EXCLUSIV
FOTO SPORT PICTURES

Petrolul a obținut un punct în deplasarea de la Sibiu, unde a întâlnit Universitatea Cluj, scor 1-1. Golul ploieștenilor a fost marcat de Bogdan Marian, un tânăr de 20 de ani, aflat abia la al cincilea meci în Superliga.

Bogdan a venit în România în 2023 și a semnat cu FC Voluntari. De acolo a fost luat de Petrolul, inițial pentru echipa a doua, iar apoi a fost promovat de Mehmet Topal la prima echipă.

Bogdan Marian, „englezul” din lotul Petrolului

Puștiul originar din Baia Mare a jucat însă mai bine de zece ani în Anglia, unde a început fotbalul. Și s-a remarcat ca portar, figurând chiar în lotul lărgit al lui Watford, echipă care juca în Premier League.

A fost trecut apoi ca fundaș stânga după retrogradarea echipei în Championship, dintr-un motiv bizar. La 1,83 înălțime, englezii au considerat că nu e sufficient de înalt pentru a ajunge un bun goal-keeper. Așa că, fiind jucător de picior stâng, l-au reprofilat ca fundaș stânga.
Românul a acceptat schimbarea și a reușit o performanță fantastică la echipa la care a fost împrumutat. A marcat șase goluri și a dat două assisturi într-un meci din ligile inferioare ale Angliei.

După zece ani la Watford, care l-a folosit la tineret (26 de goluri și a dat 16 pase de gol), dar l-a și împrumutat la Tring Athletic și Rushden & Diamonds, fotbalistul a început pregătirea cu Leicester City, fostă campioană din Premier League retrogradată în Championship.

Atunci a apărut și o ofertă de la Dinamo, care a vrut să-l ia într-un cantonament. Nu s-a concretizat nicio variantă, drept pentru care a ajuns la Voluntari, unde nu a primit nicio șansă, fiind trimis la echipa a doua.

„La primul gol în Liga 1 nu știi ce să faci, încerci să te duci în stânga, să mergi în dreapta”

De acolo l-a luat Petrolul II, echipă care a funcționat anul trecut într-o asociere între club și Academia de Fotbal a lui Daniel Chiriță, fostul jucător de la Petrolul. De altfel, acesta deține în continuare 20 la sută din drepturile jucătorului, care este legitimat la Petrolul.

Poreclit Englezul, Bogdan Marian a avut un discurs simpatic după meciul cu Universitatea Cluj. „La primul gol în Liga 1 nu știi ce să faci, încerci să te duci în stânga, să mergi în dreapta. Eu am mers la suporteri, au bătut toată țara pentru noi. În antrenamente am făcut numai șuturi de genul celui din această seară. Cu experiența lui, Gicu (n.r. Grozav) mi-a dat pasă perfectă. Am zis înainte de meci că și banca e importantă, într-un meci de fotbal trebuie să joci cu toți. Eu unul sunt mulțumit cu acest egal, e o echipă bună, un meci în deplasare, a fost un teren greu, deci e un rezultat bun. Suntem o echipă cu valoare, avem o echipă foarte bună, de play-off. Grupul se adaptează la orice vine, suntem jucători cu calitate”, a spus Marian la Prima Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro