Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul ardelenilor, a comentat în termeni extrem de duri remiza obținută de Universitatea Cluj pe teren propriu cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, în runda a cincea din Superligă.
Tehnicianul „șepcilor roșii” și-a pus cu spatele la zid jucătorii, mai ales rezervele care intrat de pe bancă, care nu au adus niciun plus în joc.
Antrenorul lui „U” a fost extrem de virulent la flash-interviul de după Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești, scor 1-1, în etapa a 5-a din Superligă.
Neluțu Sabău și-a distrus elevii, mai ales rezervele care intrat de pe bancă, care nu au adus niciun plus în joc. Despre ultimii, tehnicianul a spus că este „trist și rușinos” că nu pot alerga, mai ales că unii dintre ei sunt fotbaliști cu experiență, care au câștigat titluri în carieră.
Jucătorii intrați după pauză la U Cluj au fost Macalou, Fabry, Miguel Silva, Atanas Trică și Andrei Artean, iar din aceștia, doar ultimul ar corespunde „tirului” lansat de antrenorul clujean.
„După față, se vede cum mă simt. O primă repriză bună, am putut face 2-0, dar nu am avut dorință suficientă să marcăm. Am jucat destul de rapid, dar după pauză, anumiți jucători au scăzut ca ritm, ca intensitate, lenți, previzibili. Am făcut schimbări, am fost total neinspirat. Am schimbat și sistemul. Jucătorii de pe margine nu au ajutat echipa. Este trist, dar e rușinos. Să intri și să nu poți să alergi. Unii au câștigat campionate, poate sunt supărați că nu joacă. Au intrat ca vedetele, nu au înțeles rolul lor, au intrat slab.
Nu a funcționat absolut nimic. Lukic a ezitat, putea face 2-0, dar a luat o decizie neinspirată. A fost un meci de luptă. Multe lucruri nu se leagă. Mentalitate de echipă mediocră, echipa care se luptă la ultimele locuri. Lăsăm asta să se vadă. Lipsa de implicare, de dorință, de a fi mai sus, să joci fotbal. Ai drepturi, dar ai și obligații. Mă raportez și la cum am fost eu, nu suportam să pierd, dar cred că greșesc eu.
Logic ar fi trebuit să arătăm mai bine, dar per total nu arătăm bine deloc. Ce depinde de mine, încerc să găsesc soluții. Și jucătorii să-și facă partea, să-și analizeze prestația. Nu merge cu lasă că trece și ziua asta, nu, trebui să-și analizeze fiecare evoluțiile. Nu să stai cu capul plecat, ci să stai cu pieptul în fața înaintea fanilor. Trebuie să schimbăm lucrurile”, a tunat Ioan Ovidiu Sabău.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FFC-UNIVERSITATEA-CLUJ-PETROLUL-PLOIESTI-SUPERLIGA-SUPERBET-09.08.2025-1400x1049.jpg)
Debutant în poarta „șepcilor roșii”, puștiul Iustin Chirilă, în vârstă de 19 ani, a dezvăluit ce i-a transmis Ioan Ovidiu Sabău înainte de meciul cu Petrolul, scor 1-1, care este punctul său forte, unde mai trebuie să se perfecționeze și cine este idolul său.
„(n.r. – despre debutul ca titular) Nu am avut nicio reacție, am simțit că se va întâmpla asta. Mister mi-a zis să joc simplu, să nu mă complic, să-mi fac treaba. M-am simțit pregătit pentru acest debut, nu am avut emoții.
Mai am de lucrat la piciorul stâng, iar punctul forte e reflexul. M-au felicitat băieții, mă bucur că am de învățat de la acești jucători cu sute de meciuri în Liga 1. Idolul meu e Iker Casillas”, a spus tănărul portar al clujenilor.
„Nu știu ce e cu noi. Conducem, ratăm și apoi suntem egalați. E o problemă mentală, nu fizică. Sunt foarte fericit că am marcat 4 goluri până cum, după ce sezonul trecut nu am jucat foarte mult (n.r. – la Universitatea Craiova). Antrenorul nu a fost satisfăcut de rezultat, e normal. Trebuie să reglăm lucrurile până la meciul următor” – Jovo Lukic