Fanii celor de la Steaua București l-au înjurat pe Nicolae Dică și l-au făcut pe Adrian Neaga să răbufnească: „Nu merită!”

Gigi Grigorescu
Fanii celor de la Steaua București l-au înjurat pe Nicolae Dică și l-au făcut pe Adrian Neaga să răbufnească: „Nu merită!”
Sport Pictures

Adrian Neaga a răbufnit la adresa suporterilor celor de la Steaua București, după ce l-au înjurat pe Nicolae Dică, considerând că fostul lui coleg nu merită un astfel de tratament.

Jucător la Steaua timp de 5 ani și jumătate, Nicolae Dică, antrenorul Concordiei Chiajna, a fost înjurat copios de fanii gazdă la meciul direct care s-a jucat în Ghencea.

Nicolae Dică a fost înjurat de fanii divizionarei secunde Steaua, lucru care l-a făcut pe Rică Neaga să se revolte

Steaua a învins Concordia Chiajna cu 4-1, pe teren propriu, în etapa a doua din Liga 2. Oaspeții au deschis scorul în minutul 6, după care echipa pregătită de Daniel Oprița a punctat prin Lopez (40), Pacionel (73), Chipirliu (87) și Răsdan (90+2).

Adrian Neaga, coleg cu Dică la Steaua în sezonul 2004/2005, când echipa roș-albastră a câștigat campionatul, nu este de acord cu tratamentul de care a avut parte antrenorul, chiar și în contextul în care a ajuns în Ghencea ca adversar.

„Ce să mai comentez? N-am fost și eu înjurat acolo? Păcat. În primul rând e păcat pentru că s-au divizat suporterii. Nu cred că foștii jucători merită să fie înjurați în Ghencea, mai ales că unora chiar le-am adus multe bucurii. Fiecare face ce vrea.

Am fost și aseară la meciul cu Chiajna din Ghencea. Eu nu mă feresc de înjurături, fiecare se manifestă cum vrea. Eu consider că nu e ok, dar nu avem ce face. Fiecare și-a ales drumul lui. Oprița, Ogăraru, Boștină, Miu și-au ales o echipă, alții la fel”, a transmis Neaga, potrivit Digi Sport.

Steaua e lider în clasament, dar încă nu are dept de promovare în Superliga

Fostul jucător transmite că nu îi poate impune nimeni să se ducă sau nu pe un stadion și anticipează că va mai fi înjurat. Mai mult, chiar, Neaga spune că Boștină și Oprița îi sunt prieteni apropiați și se duce să-i susțină, deși e conștient că nu are parte de un tratament civilizat.

„Este schimbat cu totul stadionul, un stadion foarte frumos. Aici am făcut performanță și am avut cele mai bune rezultate din cariera mea de jucător și nu am cum să le uit.

Da, deranjantă maniera în care am fost primit, dar nu vreau să comentez. Nu are rost. Sunt tot acei suporteri care erau pe garduri de bucurie și ieșeau în stradă când eu împreună cu generația mea am făcut performanță. Treaba lor, să facă ce vor și să strige ce vor!”, a comentat Dică tratamentul la care a fost supus.

După victoria în fața Concordiei Chiajna, echipa pregătită de Daniel Oprița a urcat pe primul loc din clasamentul Ligii 2, cu maximum de puncte. Deocamdată, Steaua nu are drept de promovare în Superliga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania