Fostul antrenor de la CFR Cluj s-a stins din viață la doar 53 de ani, iar Deco a reacționat la scurt timp după ce a aflat tragica veste.
O veste cumplită a lovit lumea sportului în aceeași zi în care a murit fostul președinte al României, Ion Iliescu. Jorge Costa a cedat din viață la doar 53 de ani. Fostul antrenor al grupării din Gruia a suferit un stop cardiorespirator și nu a mai putut fi salvat. Directorul sportiv de la Barcelona a anunțat că fotbalul portughez a pierdut unul din cele mai mari simboluri.
Jorge Costa a suferit un atac de cord în timp ce se afla la centrul de antrenament de la Olival, Portugalia. Legendarul fotbalist de la FC Porto a fost dus de urgență la spital, dar nu a mai putut fi salvat, a anunțat Record.
Vestea l-a afectat foarte mult pe Deco, actualul director sportiv de la Barcelona. Alături de Jorge Costa, Deco a scris istorie la FC Porto, cei doi fiind pilonii de bază ai echipei care câștiga Liga Campionilor, în 2004. Fostul star de la FC Porto și Barcelona a transmis că a fost o onoare să evolueze alături de Jorge Costa, iar numele regretatului antrenor va rămâne pentru totdeauna în istorie.
„Astăzi, fotbalul portughez și FC Porto pierd unul dintre cele mai mari simboluri ale lor. Jorge Costa a fost personificarea sufletului și a determinării portiste. Un căpitan legendar, care ne-a inspirat pe toți. A fost o onoare să împărtășim atâtea titluri și bucurii împreună. Numele tău va rămâne pentru totdeauna în istorie. Condoleanțele mele întregii familii. Rămas bun pentru totdeauna, ‘Bicho’.”, a transmis Deco, potrivit Record.
După ce „a pus ghetele în cui”, Jorge Costa și-a început cariera de antrenor la Braga. A mai trecut pe la Olhanense și Coimbra înainte de a semna, în 2011 cu CFR Cluj. A venit în România cu gânduri mari și filosofii tactice bazate pe ofensivă și ambiție.
Sub conducerea sa, gruparea din Gruia a avut un parcurs de excepție reușind să câștige campionatul. Chiar și așa, în plin sezon, s-a trezis demis de la cârma echipei din cauza unei înfrângeri drastice cu Rapid, 0-5.
Opt ani mai târziu, Jorge Costa a revenit în România pentru a prelua Gaz Metan Mediaș. A rezistat pe banca tehnică doar 16 meciuri.