Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Adrian Mutu a dat verdictul despre Dinamo – FCSB: „Cel mai slab moral din ultimii ani”

Adrian Mutu a dat verdictul despre Dinamo – FCSB: „Cel mai slab moral din ultimii ani”

Sonia Baciu
02 aug. 2025, 09:14, Superliga
Adrian Mutu a dat verdictul despre Dinamo - FCSB: „Cel mai slab moral din ultimii ani”
FOTO: SportPictures

Dinamo – FCSB este derby-ul etapei 4 din Superliga, iar fostul internațional Adrian Mutu a dat verdictul înaintea acestui meci, programat sâmbătă, 2 august (ora 21:30).

Cele două echipe se află la numai două puncte diferență: mai bine poziționată este FCSB, pe locul 9, cu patru puncte, în timp ce Dinamo se află pe locul 13, iar în etapa precedentă ambele au fost învinse.

Mai mult decât atât, FCSB a avut de suferit și în preliminariile Ligii Campionilor, unde a fost învinsă, fără drept de apel, de către Shkendija, campioana Macedoniei de Nord, scor 2-1.

„Cel mai slab moral din ultimii ani”, verdictul lui Adrian Mutu pentru Dinamo – FCSB

Adrian Mutu, fost internațional și fost jucător la Dinamo, la finalul anilor ’90, a dat verdictul despre derby-ul Dinamo – FCSB, meci contând pentru etapa 4 din Superliga.

„Cred că ambele echipe au cel mai slab moral din ultimii ani. Nici cei de la Dinamo nu trec prin cel mai bun moment, și ei vin după o înfrângere, dar un derby rămâne un derby. Ambele echipe au ceva de demonstrat în fața suporterilor și va ieși un meci spectaculos, zic eu.

Dinamo are o șansă, la cum arată FCSB-ul. Față de ultimele sezoane, când nu aveau nicio șansă. Era o diferență mare între ei”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.

În etapa trecută, FCSB a pierdut, pe teren propriu, în fața formației Farul Constanța, scor 1-2, același scor fiind consemnat și în dreptul „câinilor”, în meciul cu Oțelul Galați.

FCSB, peste Dinamo în ultimii ani

Tehnicianul FCSB, Elias Charalambous a fost ferm în privința meciului cu Dinamo, chiar dacă din ultimele zece partide directe nouă au fost câștigate de „roș-albaștri”, și susține că echipa sa trebuie să privească spre viitor, nu spre eșecurile din ultimele zile, din campionat și preliminariile Ligii Campionilor.

„Trecutul este trecut, acum trebuie să privim spre viitor. Trebuie să trecem peste și să ne concentrăm pe următorul adversar. Repet, trecutul este trecut. Trebuie să învățăm din acea înfrângere și să ne îmbunătățim, dar nu trebuie să punem capul în pământ.

Din contră, trebuie să ridicăm capul. Este fotbal și orice echipă poate trece printr-un moment slab. Noi trecem printr-un asemenea moment și chiar sper că am trecut peste el. Trebuie să punem lucrurile la punct, asta este realitatea.

Nu trebuie să reglăm apărarea sau atacul, trebuie să îmbunătățim lucrurile la nivelul întregii echipe, pentru că fotbalul este un sport colectiv”, a declarat Elias Charalambous, citat de DigiSport.

În sezonul trecut, FCSB s-a impus în toate meciurile disputate cu Dinamo, inclusiv în cel din Cupa României, victoria fiind una categorică atunci, cu 4-0.

Cea mai recentă victorie a celor de la Dinamo a fost în februarie 2021, în Cupa României, scor 1-0, la un an de la precedentul succes, în sezonul regular, când se impunea cu 2-1. Ambele meciuri câștigate au fost pe propriul teren.