Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Verdict dur dat de fiul unei legende din Giulești: „Rapidul nu a avut grijă niciodată de foștii jucători”. Ce a sesizat că se întâmplă la înmormântările marilor nume din fotbal. EXCLUSIV

Verdict dur dat de fiul unei legende din Giulești: „Rapidul nu a avut grijă niciodată de foștii jucători”. Ce a sesizat că se întâmplă la înmormântările marilor nume din fotbal. EXCLUSIV

Gabi Manu are licența Pro și deja a reușit câteva rezultate interesante ca principal, după ce a fost o perioadă secundul lui Laurențiu Reghecampf în Golf.

Mereu când ajunge în Giulești trepidează, simte o energie aparte. Aici a crescut și, tot aici, tatăl lui, Ion Manu, a apărat buturile giuleștenilor mai bine de un deceniu.

„Rapidul nu a avut grijă niciodată de foștii jucători”, fraza care enervează mii de fani ai Giuleștiului

Actualul scandal din Giulești, dintre fani și conducerea lui Dan Șucu, îl mâhnește pentru că Rapidul era o stare de spirit, un singur spirit, nu mai multe tabere.

Gab Manu și-a dat cu părerea despre ce a fost în trecut și spune că prezentul e cam la fel. Despre cine e legendă în Giulești sau nu, discuția e lungă și întortocheată.

„Bine, aș putea să fiu subiectiv, pentru că e tata la mijloc. Cred că o legendă a Rapidului este un fost mare jucător care a prins o perioadă nu foarte bună a echipei. Probabil că o legendă este un personaj care are zeci, sute de meciuri și în momentul de față nu a reușit să ajungă la un anumit nivel financiar atât de mare și pasiunea pentru Rapid îi rămâne aceeași.

Faptul că Rapidul niciodată n-a știut să-și ține legendele aproape e club e de notorietate. Să le ofere un sprijin, și nu mă refer aici financiar.

Legendele trebuie să fie în același loc cu clubul Rapid. Rapidul nu a avut grijă de foștii fotbaliști niciodată. Dacă stăm să ne uităm în istoria Rapidului, întotdeauna foștii fotbaliști au fost foarte puțin pe la club, după care au fost dați la o parte.

Celelalte cluburi – Dinamo, Steaua – întotdeauna au știut să aibă grijă de foștii fotbaliști. Rapidul, din păcate, n-a știut să aibă grijă. Și în ziua de azi am văzut că există o modă în care… Deși eu fac parte din generația tânără, și eu vin din spate cu un anumit optimism și cu o forță de muncă, cu o putere de muncă, cred că e foarte important să știi să respecți oamenii care au făcut ceva pentru clubul ăla.

Știi ceea ce mă doare pe mine foarte tare? Mă doare pentru că sunt oameni care au făcut istorie pentru clubul ăla. Sunt oameni care au refuzat să plece la echipe cu bani ca să rămână în Giulești, să rămână la Rapid.

„Bunicul meu se punea în genunchi și pupa pământul”

Acum, bine, nu se pune problema. Iarăși devin subiectiv: bunicul meu (Nae Georgescu), în anii ’50-’60, când a fost la Rapid. El a avut ofertă de la AC Milan în perioada respectivă. Exista AC Milan pe vremea aia în Italia și a avut ofertă. Și atunci când a venit în Italia a refuzat, el a vrut să rămână la Rapid.

El de fiecare dată când mergea cu avionul undeva, în URSS, cum era pe vremuri – vă spun o poveste de la bunica mea, și acum îmi povestește, în ziua de azi – el când cobora pe scara avionului se punea în genunchi și pupa pământul, că el acasă vrea să rămână și că vine în România și că aici e casa lui.

Și atunci mai sunt în viață oameni care au rămas fideli, au rămas aproape de Rapid și, din păcate, nu sunt valorificați la ceea ce au fost ei cu adevărat pentru Rapid. Și asta mă întristează.

Vorbim despre perioade diferite. Există generația lui Nae Manea, există generația lui Nae Stanciu, există generația lui Adi Iencsi, Bimbo Paraschiv, ne ducem în trecut cu generația lui Bimbo Paraschiv”, admite Gabi Manu.

  • ÎNTREGUL INTERVIU CU GABI MANU ÎL PUTEȚI URMĂRI MAI JOS

„Când îi văd pe toți că vin la înmormântări, înnebunesc”

„Și cred eu că nu era mare lucru pentru Rapidul actual și pentru conducerea Rapidului să aibă grijă de legende, de oameni.

Și mai avem o problemă. De fiecare dată vorbim despre oamenii care nu mai sunt. Și în momentul în care ei sunt în viață, noi nu știm să avem grijă de ei. Și nu știm să îi respectăm. Aici e o mare problemă.

Când îi văd pe toți că vin la înmormântări, înnebunesc. Dar de ce nu ai venit când omul ăla era în viață și avea nevoie de tine? Vii acum la înmormântare. Pentru ce? Să arătăm lumii că noi venim și suntem aproape de omul ăla.

Un fel de ipocrizie. Vino și ajută omul ăla când este în viață și când mai poți să-l ajuți. Asta e o chestie generală, am observat. Românească. Toată lumea se pozează la înmormântări și mi se pare lipsit de orice fel de scrupule”, a declarat Gabi Manu, pentru ProSport.