Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Regrete mari în Superliga după ce Ianis Zicu a produs șocul etapei și l-a bătut pe Gigi Becali în Ghencea: „I-ar fi prins bine încă un an la noi!”. EXCLUSIV

Regrete mari în Superliga după ce Ianis Zicu a produs șocul etapei și l-a bătut pe Gigi Becali în Ghencea: „I-ar fi prins bine încă un an la noi!”. EXCLUSIV

Regrete mari în Superliga după ce Ianis Zicu a produs șocul etapei și l-a bătut pe Gigi Becali în Ghencea: „I-ar fi prins bine încă un an la noi!”. EXCLUSIV
Foto: ProSport

Ianis Zicu a dat lovitura și a învins-o pe FCSB în Superliga, scor 2-1, iar acum speră să o ducă pe Farul în play-off. Astfel, decizia luată de fostul jucător al lui Dinamo pare să fie una corectă.

După ce a scris istorie cu Metaloglobus, Ianis Zicu a făcut un pas important în carieră, dar Marius Burcă, fostul său conducător, susține că tehnicianul ar fi putut să mai continue măcar un sezon pe banca nou-promovatei în prima ligă.

Cum a dat lovitura Gică Hagi și l-a adus pe Ianis Zicu la Farul: „Condiții mult mai bune!”

Marius Burcă este conștient că Metaloglobus nu se poate compara cu Farul și susține că Ianis Zicu are parte de condiții mult mai bine la noua sa echipă.

Diferența dintre cele două formații se vede deocamdată și în rezultate. Dacă Farul a acumulat șapte puncte și are un start excelent de sezon, Metaloglobus are un start dificil de sezon și pare greu de crezut că va evita retrogradarea. Nou-promovata în Superliga a făcut un singur punct și are deja nouă goluri încasate sub comanda lui Mihai Teja. Iar în ultima etapă a cedat clar și cu Petrolul, scor 0-3.

Totuși, Burcă regretă și acum că Zicu n-a mai rămas măcar un an la echipa pe care o dus-o în Superliga după barajul cu cei de la Poli Iași.

Este firesc să plece (n.n. Ianis Zicu), a plecat la mai bine. A plecat la o echipă titrată, a plecat la o echipă cu condiții mult mai bune. Oarecum nu am fost surprins. M-am bucurat și mă bucur pentru el. Este un băiat ok, un băiat deosebit. Sper să aibă baftă multă acolo, dar cred că i-ar fi prins bine încă un an la Metaloglobus în Superliga”, a spus Marius Burcă, pentru ProSport.

„În primul rând, am ochi la antrenor, nu? Nu de alta, dar l-am luat pe Zicu când era la echipa a doua pe la Voluntari și l-am luat la Farul. Am văzut atunci și văd și acum. Are calitatea aceasta de a face jucătorii să se autodepășească, să joace pentru antrenor. El are această calitate”, a mărturisit Ciprian Marica, după ce Farul a trecut cu 2-1 de FCSB.

Ianis Zicu, pe urmele lui Laszlo Balint și Marius Măldărășanu: „S-au mai întâmplat aceste lucruri!”

În interviul pe care ni l-a acordat la arena lui Metaloglobus din Pantelimon, Marius Burcă și-a adus aminte de faptul că a mai trecut prin așa ceva, astfel încât despărțirea de Ianis Zicu nu este una surprinzătoare.

Laszlo Balint și Marius Măldărășanu, doi antrenori cunoscuți în Superliga, au trecut și ei pe la Metaloglobus, iar apoi au făcut pasul la un nivel mult mai ridicat.

De altfel, Balint tocmai a învins-o pe Dinamo cu Oțelul, scorul la Galați fiind 2-1 pentru gazde. Iar Măldărășanu a promovat-o pe Hermannstadt în primul eșalon, pentru ca în sezonul trecut să atingă cu sibienii finala Cupei României.

S-au mai întâmplat aceste lucruri. L-am avut pe Gyuszi Balint, care a luat echipa de pe ultimele locuri din Liga 2. Și nu numai că a reușit să o salveze, s-a clasat undeva la mijloc. Sunt ferm convins, dacă ar fi rămas, ar fi fost lucrurile foarte bune pentru următorul an, dar a plecat la UTA. Același lucru s-a întâmplat cu Marius Măldărășanu, care a terminat un sezon greu, pentru că a prins pandemia și iată că s-a dus la Hermannstadt și i-a promovat”, a completat conducătorul din Superliga, care așteaptă în continuare întăriri la Metaloglobus.