Gigi Becali l-a dat afară fără să clipească, dar mijlocaşul străin e deja pregătit să semneze în România cu o rivală

Gigi Becali l-a dat afară fără să clipească, dar mijlocaşul străin e deja pregătit să semneze în România cu o rivală
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

William Baeten (28 de ani), fotbalist pe care Gigi Becali (67) l-a dat afară în mai, după aproape 6 luni de inactivitate, e pregătit să semneze din nou în Superliga României.

Mijlocașul străin a fost propus la mai multe formații și în perioada imediat următoare ar putea începe negocierile.

Revine William Baeten în România? Ce se întâmplă cu fotbalistul dat afară de Gigi Becali

William Baeten și Gigi Becali și-au strâns mâinile la finalul sezonului 2024-2025 și au încheiat o colaborare lungă de un sezon care nu a fost de ajutor pentru niciuna dintre părțile implicate.

Am închis-o cu Baeten. Gata, am terminat. Eu l-am adus pe Baeten la FCSB, deși mulți nu îl voiau”, a transmis Gigi Becali, pentru ProSport.

Chiar dacă raporturile contractuale au încetat în mai, mijlocașul belgian nu a mai jucat o partidă oficială din data de 15 decembrie 2024, atunci când a bifat 19 minute într-o dispută de campionat cu Farul Constanța.

Și mai important de menționat, William Baeten nu a fost niciodată integralist în Superliga sau în cupele europene pe toată perioada colaborării sale cu FCSB.

Cu toate acestea, belgianul a continuat să aibă admiratori în campionatul românesc, iar în ianuarie 2025, în exclusivitate pentru ProSport, Alexandru Meszar a recunoscut că ar fi tentat să îl transfere pe William Baeten la UTA Arad.

Acum, când mijlocașul a devenit disponibil pe piață și poate fi legitimat gratis, Digisport.ro anunță că Baeten a fost propus de impresarii săi mai multor cluburi din Superliga, în special celor din a doua jumătate a clasamentului. Momentan se așteaptă reacții din partea echipelor în cauză, iar ulterior, în eventualitatea în care va fi manifestat un interes pentru belgian, negocierile ar putea începe.

William Baeten trebuie să își reducă drastic pretențiile financiare pentru a continua în România

La FCSB, Gigi Becali i-a oferit lui William Baeten un contract de invidiat. Precis, fotbalistul a încasat 20.000 de euro lunar în perioada petrecută la gruparea roș-albastră.

Inclusiv Alexandru Meszar, în reacția pe care a avut-o pentru ProSport în ianuarie, a transmis că nu i-ar putea oferi același contract mijlocașului:

Am înțeles că el solicită și un salariu destul de măricel, salariu pe care UTA nu și-l permite să îl achite. Așa că, acest transfer la rămas până la urmă doar la nivel de interes”, spunea șeful arădenilor.

În mod cert, nicio echipă din a doua jumătate a clasamentului din Superliga nu va putea să îi satisfacă asemenea pretenții financiare lui William Baeten. În acest context, negocierile vor depinde foarte mult și de acest detaliu.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, William Baeten are o cotă de piață de 600.000 de euro. În totalul de 18 partide pe care le-a jucat pentru FCSB, el a izbutit să contribuie cu un singur gol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania