Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Secretul lui Juri Cisotti: „Și eu era să cad în plasa asta”

Secretul lui Juri Cisotti: „Și eu era să cad în plasa asta”

Sonia Baciu
26 iul. 2025, 08:57, Superliga
Secretul lui Juri Cisotti: „Și eu era să cad în plasa asta”
FOTO: SportPictures

Juri Cisotti (32 de ani) este considerat unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB, iar fostul său antrenor i-a dezvăluit secretul subliniind că programul aglomerat pe care îl are campioana, cu meciuri în Superliga și în preliminariile Ligii Campionilor, nu este un impediment pentru mijlocașul italian

Dorinel Munteanu, antrenorul cu care a lucrat Cisotti din 2021, la Oțelul, susține că mijlocașul nu trebuie menajat, ci folosit meci de meci, căci are această „capacitate”, lucru pe care l-a remarcat pe vremea când îl avea în echipă.

Juri Cisotti a venit la FCSB în ianuarie 2025, perioadă în care a jucat 20 de meciuri pentru echipa lui Gigi Becali, cu cinci goluri marcate și patru pase decisive. În prezent, cota sa piață este de 800.000 de euro, în creștere față de momentul în care era încă la Oțelul, conform Transfermarkt.

Secretul lui Juri Cisotti: „Și eu era să cad în plasa asta”

Dorinel Munteanu, fostul antrenor al lui Cisotti, a dezvăluit secretul mijlocașului italian și nu a ezitat să le dea un sfat celor de la FCSB, deși susține că nu este tipul de antrenor care să intervină la alte echipe. Însă, având în vedere că îl cunoaște pe Cisotti încă de pe vremea când Oțelul juca în ligile inferioare, l-a putut vedea cât a muncit pentru a evolua ca jucător.

“Nu sunt genul care să dau sfaturi altor echipe, nu este normal. Eu cred însă că Juri Cisotti are nevoie de jocuri. Nu îi trebuie pauză, pot confirma asta. Întreruperile sau meciurile când este menajat îi fac mai mult rău decât bine. Are capacitatea de a juca din 3 în 3 zile fără nicio problemă.

Lui îi trebuie jocuri, jocuri, jocuri, atât. Cisotti îți poate decide un joc, oricând. Faptul că este menajat îl scoate din formă. Este o realitate, l-am avut 3 ani și jumătate la Oțelul. Și eu era să cad în această plasă, să-l menajez, dar nu. Trebuie să joace mereu. Are un suflet mare, se implică în fiecare meci. Înțeleg această rotație, dar jucătorii care au capacitatea să joace meci de meci, trebuie folosiți.

Nu este un jucător de sclipire, el este de travaliu, să muncească foarte mult. Eu l-am folosit cu el vârf de atac în meciurile cu FCSB pentru că aveam o strategie. Dar, de regulă, îl băgam ca extremă dreapta sau inter dreapta. Sub nicio formă la închidere și rar de tot în stânga”, a explicat Dorinel Munteanu pentru DigiSport.

FCSB, meci acasă cu Farul

În etapa 3 din Superliga, FCSB întâlnește Farul Constanța. Meciul este programat pentru sâmbătă, 26 iulie, ora 21.30. După două etape, FCSB are patru puncte și este la egalitate cu alte cinci echipe, între care și Farul, departajate de golaveraj.

Pentru echipa finanțată de Gigi Becali, miercuri, 30 iulie, urmează meciul decisiv pentru calificarea în turul 3 preliminar din Liga Campionilor. În manșa tur, FSCB a pierdut, în deplasare, cu Shkendija, scor 0-1, dar speră să poată obține calificareab la București.