Alexandru Musi, fotbalistul lui Dinamo București, a oferit un răspuns tranșant după ce a fost comparat cu Dennis Politic.
Jucătorul lui Zeljko Kopic a reacționat la finalul partidei cu FC Botoșani și a spus că nu-l interesează genul acesta de comparații.
Gigi Becali i-a plătit lui Dinamo 970.000 de euro și l-a dat la schimb pe Alexandru Musi pentru Dennis Politic. Fostul jucător de la FCSB s-a săturat să fie comparat cu înlocuitorul său de la gruparea roș-albastră și a răbufnit la finalul partidei cu FC Botoșani, scor 0-0.
„Lumea poate să vorbească cât vrea despre mine și Politic, nu mă interesează, eu îmi văd de treaba mea. Ne-am creat ocazii, am controlat. Pe final am lăsat-o mai moale. A fost un rezultat inechitabil. Am fost echipa care a controlat în ambele meciuri, câteodată ai și ghinion. Nu cred că o să conteze punctele astea pentru play-off.
Mergem mai departe și o să dăm totul. Cu siguranță, m-am simțit bine, mi-a ieșit totul, mi-a lipsit golul. (n.r. ai răspuns la salutul galeriei?) Vă dați seama, ce puteam să fac, să nu mă alătur? Nu trebuie să ne gândim la presiune, trebuie să ne pregătim în continuare. Știu ce grup formăm aici”, a declarat Alexandru Musi, la PrimaSport.
Musi a făcut un joc bun, dar nu a putut duce 90 de minute. Noi, ca grup, încercăm să ajutăm, suntem aici să facem lucruri mari. Sper să vină prima victorie. Oțelul e o echipă în construcție, mergem să luăm cele trei puncte. Într-un final, joci bine, dar trebuie să aduni puncte”, a spus Raul Opruț la final de meci.