Eroul lui CFR Cluj a avut o premoniție: „I-am zis asta lui Djokovic la penalty”

Răzvan LungaSebastian Cristian
Eroul lui CFR Cluj a avut o premoniție: „I-am zis asta lui Djokovic la penalty”
Foto: Sport Pictures

CFR Cluj a obținut calificarea în turul doi preliminar al UEFA Europa League, după o victorie clară cu Paski, scor 3-0, în retur.

Deși meciul din Ungaria a fost unul dificil pentru vicecampionii României, în returul de la Cluj ardelenii s-au prezentat total diferit.

Eroul lui CFR Cluj a oferit prima reacție după calificarea în turul 2 Europa League: „I-am zis asta lui Djokovic la penalty”

Otto Hindrich este eroul clujenilor. Tânărul goalkeeper este cel care, la scorul de 1-0 pt formația lui Dan Petrescu, a apărat un penalty decisiv în fața lui Vecsei. Arbitrul a decis reluarea loviturii, pentru că mai mulți clujeni au intrat în suprafața de pedeapsă, însă Vecsei a executat lamentabil și a doua încercare. Paksi a fost scoasă complet din joc de șocul ratării loviturii de la 11 metri, iar CFR Cluj s-a distrat ulterior.

Louis Munteanu și Karlo Muhar au dus scorul la 3-0 pe final de meci, iar calificarea vicecampionilor României este una absolut meritată. După meciul din Gruia, goalkeeper-ul celor de la CFR Cluj a venit la microfon și a explicat cum a reușit să-și țină în avantaj echipa la momentul penalty-ului.

„Mă simt foarte bine. Cred că eram obligați să ne calificăm. Zic eu că a fost un meci strâns până la 1-0. (n.r. despre penalty) I-am zis lui Djokovic: stai liniștit că o scot.

Din păcate e a doua oară când se repetă un penalty la noi. Bine că a ratat. Șansa a fost de partea noastră. E un lucru pe care mi l-am dorit foarte mult. Te vede lumea mult mai bine în Europa.

Sunt meciuri foarte importante în care poți să ieși la rampă. Va fi o dublă foarte grea, dar cred că dacă ne dorim și suntem concentrați avem șanse mari să ne calificăm”, a declarat Hindrich, la DigiSport.

CFR Cluj, la alt nivel în meciul retur împotriva celor de la Paksi

După 0-0 în meciul din Ungaria, CFR Cluj era obligată să câștige la retur pentru a continua parcursul din UEFA Europa League. Băieții lui Dan Petrescu s-au mobilizat excelent și au reușit să deschidă scorul încă din prima repriză.

Alin Fică a avut o execuție superbă și a deblocat tabela din Gruia, în minutul 35. Paksi a încercat să revină în joc, dar nu a avut puterea necesară să egaleze.

Pe final de meci, în minutele 85 și 90, Louis Munteanu, respectiv Karlo Muhar, au eliminat orice dubiu și au dus scorul la 3-0 pentru vicecampioana României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]