Chivu și-a dat acordul. Inter trebuie să plătească 50 de milioane de euro pentru el

Sonia Baciu
Chivu și-a dat acordul. Inter trebuie să plătească 50 de milioane de euro pentru el
FOTO: Profimedia 16.07.2025

Cristi Chivu are la dispoziție un buget important, de 100 de milioane de euro, pentru a realiza transferurile necesare ca Inter să câștige campionatul. După ce și-a dat acordul pentru un jucător de la Atalanta, Inter trebuie să plătească suma de 50 de milioane de euro pentru acesta.

Atacantul Ademola Lookman, cu dublă cetățenie nigeriană și britanică, este în prezent la Atalanta, cu contract până în vara lui 2027, iar potrivit presei italiene se află „în cărți” pentru o mutare la mai multe echipe, atât din Serie A, cât și din La Liga.

Lookman (27 de ani) are o cotă de piață de 60 de milioane de euro, conform site-ului specializat Transfermarkt. În sezonul 2024-2025, Lookman a jucat în 40 de meciuri, cu 20 de goluri înscrise și șapte pase decisive.

Chivu și-a dat acordul, iar Inter trebuie să plătească 50 milioane de euro pentru el

Ademola Lookman este primul pe lista de transferuri la Inter, iar antrenorul Cristi Chivu și-a dat deja acordul în privința lui. Pentru că internaționalul se află încă sub contract cu Atalanta, echipa are pretenții mari pentru reziliere, astfel că Inter trebuie să plătească o sumă importantă în vederea realizării acestui transfer. Este vorba de 50 de milioane de euro, o jumătate din suma de care Chivu dispune pentru consolidarea lotului.

Lookman este prioritate pentru Atalanta, care din urma vânzării atacantului poate să își finanțeze alte transferuri.

„Ederson este netransferabil, vom obține bani de la Lookman”, a fost poziția clubului Atalanta, scrie Corriere dello Sport.

Conform sursei menționate, Lookman este în atenția mai multor cluburi, inclusiv din La Liga, însă internaționalul ar fi cel mai potrivit pentru Inter. „Lookman le-ar putea face pe toate: să fie un bun partener pentru toată lumea în 3-5-2, să joace în spatele atacantului central în 3-4-2-1, să joace în afara fundașului stânga, într-un «trident» greu. Mult mai mult Inter în față”, au punctat jurnaliștii italieni.

  • Ademola Lookman a fost component al naționalelor de tineret ale Angliei (U19-U21), iar în martie 2022 a debutat la echipa națională a Nigeriei, pentru care a înscris opt goluri în cele 29 de meciuri jucate.

Ce alternative are Inter în atac

Inter l-a transferat deja pe atacantul Ange-Yoan Bonny (21 de ani), de la Parma, fosta echipă antrenată de Cristi Chivu. Însă pentru a putea forma un lot competitiv, cu care să obțină imediat titlul de campioană, Inter mai are nevoie și de alți jucători. Prima alternativă pentru postul de atacant este belgianul Lois Openda (25 de ani) de la RB Leipzig, cotat pe piață la 50 de milioane de euro.

Openda se află sub contract cu nemții până în vara lui 2028, iar în sezonul 2024-2025 a jucat în 45 de meciuri, cu 13 goluri înscrise și 11 pase decisive.

De altfel, belgianul și-a arătat disponibilitatea de a veni la Inter, mai ales că are șansa să joace în Liga Campionilor. Suma pe care este dispusă echipa Inter să o plătească pentru Openda este de 35 de milioane de euro, potrivit jurnaliștilor italieni.

  • Noul sezon din Serie A începe în perioada 23-25 august, iar Inter joacă, în runda inaugurală, cu Torino, pe teren propriu
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania