„Nu-i număram berile lui Săpunaru!”. Marius Șumudică, reacție tranșantă despre scandalul de la Rapid

Gigi Grigorescu
Sport Pictures

Fostul antrenor al Rapidului, Marius Șumudică, s-a exprimat în legătură cu scandalul de la Rapid în care a fost implicat Cristi Săpunaru.

Tehnicianul a recunoscut faptul că jucătorii de la Rapid consumau bere după meciuri, în perioada în care el a pregătit echipa, dar nu a fost vorba despre navete.

Șumudică spune că niciodată nu i-a numărat berile lui Săpunaru

Cristian Săpunaru a fost acuzat că aducea navete de bere în vestiar după fiecare meci, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu a mai fost numit director sportiv, după retragerea din activitate.

Marius Șumudică a recunoscut că le-a permis jucătorilor să bea câte o bere după meci, dar niciodată nu a fost vorba despre navete întregi. Mai mult, chiar, el susține că a preluat această metodă de la marele Mircea Lucescu.

„Am fost antrenorul echipei și cât voi fi antrenor în cariera mea le permit jucătorilor mei să bea o bere după meci. Dar nu înseamnă navete. Să mănânce o pizza, nu este absolut nicio problemă.

Am învățat de la Mircea Lucescu, cât l-am avut antrenor. Seara, cei care se simțeau bine, beau un pahar de vin roșu. Eu nu consum și n-am consumat alcool de fel.

La Rapid s-a băut un pahar de vin. Nu-i număram berile lui Săpunaru, dacă bea una, două sau trei, nu este treaba mea. Dar în momentul în care le-am permis, atât cât am fost antrenor, personal le-am permis să bea un pahar de vin roșu seara, înainte de culcare”, a transmis fostul antrenor al Rapidului, potrivit Fanatik.

Ce a spus Șumudică despre FC Argeș – Rapid 0-2

De asemenea, Șumudică a mai spus că după meci sau antrenament jucătorii puteau să bea o bere, la recuperare și cât timp a pregătit echipa alb-vișinie nu a văzut jucător beat la Rapid sau care să vină băut la antrenament.

Antrenorul s-a uitat la meciul FC Argeș – Rapid 0-2, din prima etapă a noului sezon al Superligii și a evitat să intre în comentarii amănunțite, pentru a nu se interpreta.

„Felicitări în primul rând lui Gâlcă și echipei pentru victorie! Nu contează în ce condiții a fost obținută.

Din punctul meu de vedere, chiar dacă a fost și puțină șansă, nu pot să nu scot în evidență faptul că cei de la FC Argeș au construit într-un timp-record o echipă bună, care a avut ocazii rarisime cu Rapidul.

Mi-a plăcut Piteștiul. Nu vreau să discut foarte mult de jocul Rapidului, îl felicit pe Gâlcă! Mi-a plăcut Dobre, datorită reușitelor pe care le-a avut, și Keita, «metronomul» echipei”, a mai precizat Șumudică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]