Conflict Daniel Pancu – Mircea Lucescu. De unde a pornit totul. „A devenit mai nervos decât l-a văzut cineva vreodată”

Andrei Ducman
Conflict Daniel Pancu - Mircea Lucescu. De unde a pornit totul. „A devenit mai nervos decât l-a văzut cineva vreodată”
Foto: Sport Pictures

Campionatul European U21 i-a adus mari bătăi de cap lui Daniel Pancu, care i-a acuzat pe fotbaliști de indisciplină. Dar, fostul selecționer ar fi avut disensiuni și cu Mircea Lucescu, omul de pe banca echipei naționale de seniori.

Daniel Pancu a plecat cu scandal de la naționala de tineret U21, după un turneu final ratat.

Daniel Pancu s-a certat cu Mircea Lucescu

În urmă cu câteva zile, Daniel Pancu i-a acuzat pe fotbaliștii naționalei U21 de indisciplină.

Dar, Mircea Lucescu a asistat la primele două meciuri ale naționalei U21 din Slovacia, înfrângerile cu Italia, scor 0-1, și Spania, scor 1-2. Mai mult, „Il Luce” a discutat cu jucătorii, însă înainte de discurs, Mircea Lucescu i-ar fi reproșat lui Daniel Pancu declarațiile pe care le-a făcut după meciul cu Italia. Atunci, „Pancone” a spus că „niciodată nu am fi pierdut acest joc dacă eu aș fi fost pe bancă”.

„Nea Mircea l-a certat pe Pancu, care i-a răspuns agresiv. Lucescu a devenit mai nervos decât l-a văzut cineva vreodată!”, spun surse din Federație, conform iAMSport. Sursa menționează că scandalul a ajuns până la Răzvan Burleanu, care s-a arătat deranjat de atitudinea lui Pancu.

În toamna anului trecut, într-un meci de calificări, contra Elveției, scor 3-1 pentru „tricolorii” mici, Daniel Pancu a avut o explozie de nervi și a intrat pe teren în timpul meciului pentru a-l lua la rost pe arbitrul central. El a fost suspendat de forurile internaționale, dar Răzvan Burleanu a decis să îl păstreze și pentru turneul final, deși tehnicianul nu putea sta pe bancă.

FRF a anunțat noul selecționer al naționalei U21

Costin Curelea este noul selecționer al echipei naționale U21, tehnician care conducea destinele naționalei U20 din luna august 2023.

Mutarea a fost anunțată printr-o conferință de presă, susținută astăzi, 11 iulie. De-a lungul carierei sale, Costin Curelea a fost antrenor secund la Academica Clinceni, CFR Cluj și Kayserispor, înainte de mandatul pe banca naționalei U20.

„Avem o generație destul de bună, putem obține o nouă calificare. Ei (n.r. – jucătorii) cunosc foarte bine abordarea mea, atât de mult îi cunosc și eu. Vârsta nu contează pentru mine! Și la 17-18 ani, dacă voi simți că sunt pregătiți, vor putea juca la U21. E o nouă generație, o nouă deschidere pentru acești jucători, doar nevoie de meciuri au”, a declarat Costin Curelea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania