FIFA, forul care conduce fotbalul la nivel mondial, nu a avut milă de naționala României după înfrângerea pe care „tricolorii” au încasat-o cu Austria.
Potrivit ultimului clasament al echipelor naționale, reprezentativa noastră a coborât încă trei poziții și a ajuns sub Costa Rica, până pe 48.
Parcursul bun din 2024, respectiv prestațiile de la Campionatul European și câștigarea grupei din Liga Națiunilor, au dus naționala României până pe un respectabil loc 38 în clasamentul FIFA.
Însă, în 2025, „tricolorii” lui Mircea Lucescu (79 de ani) nu s-au mai descurcat la fel de bine și au debutat cu stângul în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Concret, două înfrângeri, 0-1 cu Bosnia și 1-2 cu Austria, și două victorii, 5-1 cu San Marino și 2-0 cu Cipru, a înregistrat naționala României în 2025.
Imediat după eșecul cu Austria, căderea naționalei României în clasamentul FIFA a fost anticipată, iar acum, după ce forul mondial a dat publicității ierarhia, totul s-a adeverit. Dacă la fotbal feminin naționala României s-a prăbușit în clasamentul FIFA până pe locul 52, nici la masculin situația nu e radical diferită. Poziția 38 a rămas doar o amintire, deoarece „tricolorii” lui Mircea Lucescu sunt acum pe 48. Ultima coborâre consemnată în dreptul selecționatei noastre a fost de 3 locuri, conform clasamentului FIFA care poate fi consultat integral aici.
Următorea actualizare a celor de la FIFA va avea loc la data de 18 septembrie.
Argentina, campioana mondială din 2022, continuă să domine clasamentul, cu un total de 1885.36 puncte. Însă, din spate vin puternic Spania, cu 1867.09 puncte, Franța, cu 1862.03 puncte și Anglia, cu 1813.32 puncte.
În clasamentul proaspăt publicat de FIFA, cel mai important salt l-a avut naționala de fotbal din Costa Rica. Reprezentativa din America Centrală a urcat nu mai puțin de 14 poziții, până pe 40, adică peste naționala României.
La polul opus, cea mai mare prăbușire a înregistrat-o selecționata din Jamaica, 7 poziții, care a ajuns acum pe locul 70.
Mai jos TOP 10 echipe naționale, potrivit clasamentului FIFA din 10 iulie 2025:
Poziția 210 din ierarhia FIFA, ultima mai exact, este ocupată de naționala de fotbal din San Marino, care face parte din aceeași grupă cu România în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
România și San Marino se vor duela din nou chiar în ultima etapă din faza grupelor, într-o partidă care e programată să aibă loc la București pe 18 noiembrie 2025.