Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » La Liga » Diego Simeone l-a dat afară pe Horațiu Moldovan din lotul lui Atletico Madrid! Argentinianul n-a stat pe gânduri

Diego Simeone l-a dat afară pe Horațiu Moldovan din lotul lui Atletico Madrid! Argentinianul n-a stat pe gânduri

Gigi Grigorescu
Diego Simeone l-a dat afară pe Horațiu Moldovan din lotul lui Atletico Madrid! Argentinianul n-a stat pe gânduri
MEDIAFAX FOTO

Portarul român Horațiu Moldovan a revenit la Atletico Madrid ce i-a expirat împrumutul la Sassuolo, dar Diego Simeone l-a dat imediat afară.

Contractul lui Horațiu Moldovan cu Atletico Madrid expiră în 2027, dar antrenorul Diego Simeone nu are de gând să apeleze la jucător nici în sezonul viitor.

Horațiu Moldovan a fost dat afară din lotul lui Atletico Madrid de Diego Simeone

În vara anului trecut, Moldovan a plecat la Sassuolo, sub formă de împrumut. Sătul de statutul de eternă rezervă al lui Oblak, „tricolorul” a vrut să ajungă la o echipă unde să joace, pentru a avea șanse să prindă lotul pentru CM 2026, dacă România se va califica la competiția organizată de Statele Unite Ale Americii, Canada și Mexic.

A prins 27 de partide la Sassuolo, iar acest lucru l-a convins pe Mircea Lucescu să-l titularizeze în ultimele trei meciuri jucate în preliminarii. La Atletico, însă, nu mai are loc.

„Saul Niguez, Carlos Martin și Horatiu Moldovan nu fac parte din planurile clubului și vor căuta ieșiri pentru ei oricum. Cu toate acestea, în cazul tânărului jucător, se ia în considerare un împrumut sau un transfer cu opțiune de răscumpărare, deoarece nu vor să-l piardă din vedere”, scrie publicația Mundo Deportivo.

În plus, Reinildo, Witsel și Azpilicueta au părăsit deja echipa lui Simeone, iar Rodrigo Riquelme a fost cedat la Betis. În plus, Angel Correa va pleca în Mexic, pentru a semna cu Tigres.

Atletico cere 20 de milioane de euro pentru Rodrigo de Paul

În ceea ce îi privește pe ceilalți din lot, se va discuta cu fiecare în parte, în special cu aceia care au oferte, mai scrie publicația. Rodrigo de Paul mai are contract cu an cu Atletico, dar clubul consideră că este momentul ideal unei despărțiri, mai ales că jucătorul are 31 de ani, iar din ianuarie riscă să-l piardă gratis.

Inter Miami și Flamengo sunt două dintre echipele care au solicitat informații despre el. Prima este mai atractivă pentru internaționalul argentinian. Atletico cere 20 de milioane de euro pentru a-l lăsa, dar ar putea să-și reducă pretențiile. Simeone vrea ca el să rămână, dar există îndoieli în cadrul clubului.

Jucători ca Molina, Lino și Gallagher sunt și ei în atenția diferitelor echipe. Cedarea lor nu este o prioritate, dar banii pe care i-ar aduce ar putea fi folosiți pentru a întări lotul.

De asemenea, se iau în considerare oferte și pentru Gimenez, Galan și chiar Sorloth, deși dorința tuturor celor trei jucători este să rămână la Atletico.

Ca o concluzie, cei de la Atletico au multe fronturi deschise, nu doar în ceea ce privește sosirile, ci și în ceea ce privește plecările, care vor depinde foarte mult de mișcările pieței. Sau, altfel spus, de ofertele care sosesc pentru fotbaliști.

Ruggeri și Baena au fost deja anunțați ca jucători ai lui Atletico, sosirea lui Cardoso este iminentă, iar Musso și Lenglet au fost transferați definitiv, după ce au expirat împrumuturile de la Atalanta, respectiv, Barcelona.

Parteneri
Bucureștenii, triștii planetei? Motivul pentru care Capitala e la coada unui top global
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro