Sistemul competițional din Liga Zimbrilor și Liga Florilor MOL are de suferit, în contextul reducerii numărului de echipe participante la 12, începând cu sezonul 2025–2026.
Mai multe echipe, atât la fete cât și la băieți, au anunțat că nu se vor înscrie în competițiile FR Handbal. FRH a luat în calcul un campionat cu doar 12 echipe.
Constantin Din, președintele FR Handbal, va susține luni o conferință de presă pentru a da ultimele informații în acest sens și pentru a se efectua apoi „țintarul” noului campionat.
Măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan afectează puternic administrațiile locale, cele care alimentează puternic echipele de handbal din România.
Printre acestea se numără reducerea cu 30% a personalului din ministere şi agenţii guvernamentale, precum şi din cadrul autorităţilor publice locale, dar și restructurarea profundă a administraţiei publice centrale şi locale.
(feminin)
(masculin)
La Bistriţa, în 15-16 august, Gloria Bistriţa a invitat echipele Minaur Baia Mare, Szombathelyi KKA (Ungaria) şi MKS Lublin (Polonia). În 15 august vor avea loc semifinalele, iar a doua zi sunt programate meciurile pentru medaliile turneului internaţional ”Poarta Transilvaniei”.
SCM Râmnicu Vâlcea va găzdui în Sala Traian Turneul Memorial ”Constantin Tită”, la care vor mai participa Rapid Bucureşti, SCM Craiova şi DVSC Debrecen (Ungaria). Competiţia amicală se va disputa tot în sistem Final Four, cu semifinale şi meciuri pentru medalii.