Cristi Chivu (44 de ani) și Inter Milano au părăsit Campionatul Mondial al Cluburilor în faza optimilor de finală, după ce au cedat, scor 0-2, în fața argentinienilor de la River Plate.
Acum urmează poate cea mai importantă perioadă pentru antrenorul român, deoarece va avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și implementa ideile. De asemenea, este de așteptat ca șefii „nerazzurrilor” să îi satisfacă și solicitările lui Chivu în materie de transferuri.
Cristi Chivu a semnat cu Inter Milano la data de 9 iunie 2025 și a avut doar 10 zile la dispoziție până la debut. Pe 19 iunie, „nerazzurrii” au luat startul la Campionatul Mondial al Cluburilor, cu ocazia unei dispute cu Monterrey, care s-a terminat cu o remiză, 0-0. A urmat apoi un succes cu Urawa, 2-1, după care o victorie cu River Plate, 2-0, care a consemnat ieșirea echipei din grupă. Însă, în optimile de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor, Inter a pierdut cu Fluminense, 0-2, și a fost eliminată din competiție.
Sezonul 2024-2025 s-a încheiat pentru Inter, după o mulțime de finaluri dramatice, titlul în Serie A fiind pierdut pe ultima sută de metri și trofeul UEFA Champions League ratat în fața lui PSG, 0-5, iar acum Cristi Chivu poate răsufla ușurat. Românul are timp la dispoziție pentru a-și implementa ideile și a face mici retușări la nivelul lotului.
Italienii de la Gazzetta dello Sport au aflat că tehnicianul „nerazzurrilor” a stabilit o listă de transferuri, pe care a trecut 5 nume și a înaintat-o deja conducerii.
Pe aceasta se află Nicolo Rovella (mijlocaș defensiv, 23 de ani, Lazio), Ederson (mijlocaș central, 25 de ani, Atalanta), Angelo Stiller (mijlocaș defensiv, 24 de ani, Stuttgart), Giovanni Leoni (fundaș central, 18 ani, Parma) și Koni de Winter (fundaș central, 23 de ani, Genoa).
🚨 Inter’s targets for summer 2025:
🇮🇹 Nicolo Rovella (23)
🇧🇷 Ederson (25)
🇩🇪 Angelo Stiller (24)🇮🇹 Giovanni Leoni (18)
🇧🇪 Koni De Winter (23)📰 @Gazzetta_it pic.twitter.com/rij38dnndn
— ENJOY INTER TRANSFERS (@EnjoyInter) July 2, 2025
Inter Milano a efectuat deja 3 transferuri în fereastra de mercato din vara lui 2025. Lotului pregătit de Chivu i s-au alăturat Luis Henrique, un fundaș dreapta de 23 de ani transferat de la Marseille, pentru 23.000.000 de euro, Petar Sucic, mijlocaș defensiv de 21 de ani achiziționat de la Dinamo Zagreb în schimbul a 14.000.000 de euri, plus Nicola Zalewski, mijlocaș stânga de 23 de ani cumpărat de la AS Roma cu 6.300.000 de euro.
De asemenea, Ange-Yoan Bonny este și el ca și semnat de Inter Milano. Parma Live a anunțat de curând că fosta echipă a lui Cristi Chivu și-a dat acceptul pentru vânzarea atacantului.
Suma? Conform sursei citate, Parma va încasa de la Inter 22.000.000 de euro, plus alte 3.000.000 de euro sub forma unor bonusuri de performanță.
Ange-Yoan Bonny va semna pe 5 ani cu Inter Milano și va avea rolul de a le crea concurență atacanților Lautaro Martinez și Marcus Thuram.