Alexandru Musi a vorbit despre transferul la Dinamo: „Fanii mă vor primi bine dacă dau goluri”

Catalin MuresanuRăzvan Lunga

Alexandru Musi a prezentat al treilea echipament al lui Dinamo și a vorbit despre mutarea în Ștefan cel Mare.

Fostul jucător de la FCSB spune că nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a accepta transferul la echipa lui Zeljko Kopic.

Alexandru Musi a vorbit despre transferul la Dinamo: „Fanii mă vor primi bine dacă dau goluri”

Alexandru Musi a prezentat al treilea echipament al lui Dinamo pentru sezonul 2025-2026. Tricoul este galben-negru și e inspirat din „Minunea de la Liberec”.

Fostul jucător de la FCSB a vorbit despre transferul la marea rivală. Fotbalistul lui Zeljko Kopic nu își face griji și e convins că va fi primit bine în Ștefan cel Mare.

„De două luni m-am obișnuit că sunt la Dinamo. Eu zic că o să mă primească bine, sper să le răsplătesc și eu încrederea.

Vreau să fac meciuri bune, să ajut echipa cu goluri sau assist-uri și cu siguranță o să mă primească bine. Nu mă gândesc la asta, mă gândesc doar să îmi fac jocul, să ajut echipa și să fiu sănătos”, a declarat Musi.

De ce a semnat Alexandru Musi cu Dinamo

Alexandru Musi a dezvăluit ce l-a făcut să semneze cu rivala din Ștefan cel Mare: „Știți cu toții ce înseamnă Dinamo în fotbalul românesc și nu puteam să refuz.

M-am acomodat foarte bine, o pregătire foarte grea cu domnul Kopic, dar eu zic că ne-a prins bine. Eu zic că trebuie să luăm fiecare meci în parte și să ne gândim numai la noi, nu să ne uităm la ceilalți”, a spus Musi.

Este un club de tradiție. Eu sunt de părere că Dinamo se bate mereu sus. Oamenii, staff-ul, colegii… Am auzit că aici este ca o familie și pot să spun că se poate face treabă aici”, a declarat fostul jucător de la FCSB, la 48TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]