Dinamo a pus ochii pe un component al României U21, dar este în pericol să rateze transferul. O echipă importantă din Franța, cu șapte titluri în palmares, a intrat în cursă.
Jucătorul este Tony Strata, fundașul lateral de 20 de ani care evoluează deja în Hexagon, pentru divizionara secundă Ajaccio. Site-urile de specialitate îl evaluează la 400.000 de euro, iar contractul se întinde până în vara lui 2027.
Zeljko Kopic și-a exprimat dorința de a primi întăriri în cel mai scurt timp posibil. Sub comanda lui au ajuns momentan Danny Armstrong, Cristi Mihai, Luca Bărbulescu, Codruț Sandu, Alexandru Musi și Charalampos Kyriakou.
În precedenta stagiune, Tony Strata s-a numărat printre jucătorii de bază ai lui Ajaccio. Nu mai puțin de 28 de meciuri a bifat în total, contribuind cu un gol și trei pase decisive.
Dinamo l-a remarcat la Campionatul European U21, însă are concurență serioasă. Potrivit peuple-vert.fr, Saint-Etienne s-a arătat interesată de serviciile românului.
Echipa a retrogradat în eșalonul secund, dar nu concepe să rămână mai mult de un sezon la acest nivel. Prim urmare, încearcă să-și întărească lotul în următoarea perioadă.
În cazul în care ar reuși, totuși, să-i obțină semnătura, alb-roșii și-ar acoperi postul de fundaș dreapta. Până acum s-au bazat pe Maxime Sivis și Cristi Costin, dar prestațiile lor nu au fost la înălțimea așteptărilor.
Chestionat despre următoarele transferuri, Andrei Nicolescu a dezvăluit că se încearcă aducerea cât mai rapidă a doi jucători. Tratativele sunt îngreunate de agenții lor.
„Încercăm săptămâna viitoare să avem două transferuri, dar suntem în niște negocieri care nu depind de noi. Cu cât agenții sunt în firme mai sofisticate, cu atât e mai complicat.
Campionatul este de anduranță. Nu am o spaimă. Cred că o să-i putem integra repede și pe cei nou-veniți. E clar că suntem în întârziere.
Ne mai trebuie transferuri. Ne trebuie fundași centrali cu prioritate. Probabil încă o extremă dreapta, rezervă pentru Danny Armstrong. Cinci sau șase jucători ne-ar mai trebui.
Suntem puțin dați peste cap după negocierile care au durat mai mult. Căutăm și un portar, dar trebuie să fim convinși că vom găsi cea mai bună variantă. Toți ne dorim să aducem jucători de calitate cât mai repede, dar nu tot timpul se întâmplă cum vrem noi”, a declarat oficialul „câinilor roșii”, la Digi Sport.