Universitatea Craiova, remiză în primul amical al verii, cu Bohemians Praga. „Indezirabilii” Ivan şi Markovic, printre marcatori

Universitatea Craiova, remiză în primul amical al verii, cu Bohemians Praga. „Indezirabilii" Ivan şi Markovic, printre marcatori
FOTO: Bohemians Praga/Facebook, 28.06.2025

La finalul primei săptămâni de pregătire în Austria, Universitatea Craiova a disputat primul meci amical al verii,  astăzi, la Bakovci, cu Bohemians Praga, locul 10 în prima ligă cehă în sezonul trecut.

Alb-albaştrii au condus cu 3-1 până în ultimele minute, fiind egalaţi după ce mai mulţi puşti au intrat pe teren.

Universitatea Craiova, remiză în primul amical al verii, cu Bohemians Praga

Pentru Ştiinţa au marcat jucători aflaţi pe picior de plecare. Lyes Houri, care este aproape de a semna cu FC Noah, campioana Armeniei, a deschis scorul în minutul 3. Apoi, până la pauză, au mai punctat Andrei Ivan (34) şi Jovan Markovic (39), jucători excluşi din lot de Mirel Rădoi, în mandatul precedent, şi care aveau şanse mici să mai continue în Bănie, după ce nu au convins nici când au fost împrumutaţi altor formaţii.

Pentru formaţia din Cehia au marcat: Matousek, Drchal şi Cermak.

Mirel Rădoi a folosit formula: Lung Jr. – V. Mogoș, Al. Crețu (Gîrgel 85), Badelj, Ndong (Bancu 45) – Houri (Luţă 85), Samuel Teles (Mekvabishvili 58), T. Băluță (Petculescu 85) – M. Rădulescu (Gaşpăr 72), Ivan (Ninaci 72), Markovic (Blesa 58).

Bohemians a început cu: Fruhwald – Vala, Vondra, Hybs, Mikuda – Plestil, A. Kadlec, Hruby, Matousek, Cerny – Yusuf. Au intrat: Reichl – Cermak, Hulka, M. Kadlec, Drchal, Okeke, Liska, Sinyavski, Kovarik. Antrenor: Jaroslav Vesely.

Universitatea Craiova va mai juca pe 4 iulie, cu MTK Budapesta, ocupanta locului 6 în Ungaria.

Cele două echipe au jucat în semifinalele Cupei UEFA 1983

Cehii de la Bohemians Praga au dezvăluit faptul că Universitatea Craiova s-a opus transmiterii meciului amical. „Meciul Craiova – Bohemians nu va fi transmis în direct. Motivul este că adversarul nostru nu și-a dat acordul pentru transmisie. Deși am solicitat în avans de la organizatori transmiterea în direct ale tuturor meciurilor programate, trebuie să respectăm această decizie” anunţă clubul Bohemians Praga, pe site-ul oficial.

Cehii au descoperit că au ceva în comun cu oltenii, cele două echipe fiind eliminate în semifinalele Cupei UEFA în 1983, Craiova Maxima de către Benfica, iar Bohemians de către Anderlecht, echipa care a şi câştigat trofeul în acel an. „Craiova a jucat în semifinalele Cupei UEFA (Europa League de astăzi). Interesant este că acesta a fost același an în care Bohemians a fost în semifinale. În timp ce Cangurii au fost eliminați de Anderlecht, Craiova nu a făcut suficient pentru a trece de Benfica. Dacă ar fi fost un meci pentru medalia de bronz atunci, cele două echipe s-ar fi întâlnit acum 42 de ani” au scris cehii, afişând o poză cu Ilie Balaci

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro