Nici ele nu se suportă! Victoria Azarenka s-a răstit la arbitru, după gestul controversat al Igăi Swiatek: „Ești serios? De fiecare dată face la fel!”

Andrei Ducman
Nici ele nu se suportă! Victoria Azarenka s-a răstit la arbitru, după gestul controversat al Igăi Swiatek: „Ești serios? De fiecare dată face la fel!”
Foto: Profimedia (26.06.2025)

Iga Swiatek și Victoria Azarenka au avut parte de momente tensionate la ultimul meci. Cele două s-au întâlnit la turneul WTA Bad Homburg. Cea din urmă s-a răstit la arbitru, după ce Swiatek a făcut un gest controversat pe propria servă.

Pe propria servă, Iga Swiatek a făcut un gest care poate fi considerat controversat. Poloneza a aruncat mingea în aer, dar nu a lovit-o, iar Azarenka a considerat că este o încercare a acesteia de a o distrage de la meci.

Victoria Azarenka s-a răstit la arbitru din cauza unui gest al Igăi Swiatek

Iga Swiatek, o jucătoare destul de controversată, i-a dat motive Azarenkăi de a izbucni. Bielorusa a considerat că gestul lui Swiatek de a arunca mingea în aer, fără a servi, este pur intenționat, cu scopul de a o distrage de la joc.

„Vorbești serios? De fiecare dată e aceeași poveste. De îndată ce întră pe servă, își ia timp. Adică, peste timpul regulamentar. De fiecare dată!”, s-a răstit Azarenka la arbitrul de centru, după timpii lungi ai Igăi Swiatek.

După acest moment controversat, Iga Swiatek a reușit să-și câștige serva și să-și asigure victoria în dublu set, scor 6-4, 6-4. Odată ce meciul s-a încheiat, cele două s-au salutat foarte rece, cu o bătaie de palme foarte subtilă.

Poloneza a avansat în optimile de finală, acolo unde a jucat deja cu Ekaterina Alexandrova, într-un meci întrerupt de ploi abundente. Meciul s-a oprit la scorul de 1-0 la seturi pentru Swiatek, 3-4 în cel de-al doilea set.

Iga Swiatek, coborâre drastică în clasamentul WTA

Iga Swiatek a coborât drastic în clasamentul WTA după ultimele prestații slabe. Poloneza nu s-a regăsit, după ce a fost suspendată pentru doping și contestată de mai multe jucătoare din circuit, printre care Simona Halep.

Ultimul turneu pe care poloneza l-a câștigat a fost în urmă cu un an, când a triumfat la Roland Garros. De atunci, seceta de trofee și-a pus amprenta pe rezultatele din clasamentul WTA. Sportiva a ocupat prima poziție timp de 125 de săptămâni. Ea se află pe locul 7 în clasamentul all-time al liderilor, depășind-o recent pe Ashleigh Barty.

Scandalul de dopaj se pare că a afectat-o pe poloneză, care nu s-a mai regăsit. Iga Swiatek a picat un test de doping în luna august a anului trecut, la trimetazidină, pentru care a fost pedepsită cu doar o singură lună de suspendare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri