E greu fără Simona Halep. Româncele, eliminate pe capete de la Wimbledon, chiar din calificări!

Gigi Grigorescu
E greu fără Simona Halep. Româncele, eliminate pe capete de la Wimbledon, chiar din calificări!
Foto: SPORT PICTURES

Româncele cad pe capete în calificări la Wimbledon, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, pe care Simona Halep l-a câștigat în 2019.

După Mihaela Buzărnescu și Miriam Bulgaru, Patricia Țig a fost și ea eliminată în calificări la Wimbledon, singura cu șanse de calificare în turul 3 fiind Ana Bogdan.

Trei românce dintre cele patur prezente la startul calificărilor de la Wimbledon au fost eliminate

Ediția din acest de la Wimbledon nu prea priește jucătoarelor din România. Mihaela Buzărnescu și Miriam Bulgaru au fost eliminate în primult în minimum de seturi, 1-6, 5-7 de italianca Lucrezia Stefanini, respectiv, 2-6, 2-6 de sportiva franceză Elsa Jacquemot.

Patricia Țig (215 WTA) s-a calificat în turul secund, dar atât. După ce a trecut greu de sportiva canadiană Kayla Cross (229 WTA), cu 4-6, 7-6 (4), 6-4, în două ore și 36 de minute, românca nu a avut nicio șansă în fața lui Robin Montgomery, din Statele Unite.

Jucătoarea aflată pe locul 119 WTA și desemnată a 16-a favorită a calificărilor s-a impus cu 6-4, 6-2 în 77 de minute. Țig s-a distanțat la 3-1 în primul set, dar adversara a întors scorul la 4-3, iar la 5-4 a convertit în punct a treia minge de set.

Partea a doua a confruntării a fost una fără istoric. Montgomery a avut 3-0, iar la 5-2 a fructificat a treia minge de meci, pe serviciul româncei.

Cristian, Ruse, Todoni, Begu și Cîrstea au fost acceptate direct pe tabloul principal

La această oră, Ana Bogdan (247 WTA) o întâlnește pe rusoaica Anastasia Zakharova (94 WTA), a patra favorită a calificărilor. Românca a câștigat primul set cu 7-6, revenind de la 3-5, după ce a dominat clar tie-break-ul, în care a cedat un singur punct. În partea a doua a confruntării, scorul este 3-3.

Dacă se califică, sportiva născută în Sinaia va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu jucătoarea cehă cehoaica Tereza Valentova (118 WTA, cs 18), care a eliminat-o pe italianca Lucrezia Stefanini (162 WTA) cu 2-6, 6-4, 6-3.

Pe tabloul principal au fost acceptate direct Jaqueline Cristian (50 WTA), Gabriela Ruse (57 WTA), Anca Todoni (90 WTA), Irina Begu (117 WTA) și Sorana Cîrstea (169 WTA, care beneficiază de clasament protejat).

Anul trecut, cea mai bună performanță a fost realizată de Todoni. Venită din calificări, Anca a trecut în primul tur de sârboaica Olga Danilovic, care a beneficiat de statut de lucky loser, cu 7-5, 6-1, dar a fost învinsă de jucătoarea americană Coco Gauff, a doua favorită, cu 1-6, 2-6.

În rest, Bogdan, Ruse (venită din calificări), Begu, Cristian și Cîrstea au cedat în primul tur. Retrasă din activitate în luna februarie, Simona Halep a câștigat trofeul la Wimbledon, în 2019, după 6-2, 6-2 în ultimul act cu americanca Serena Williams.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
De ce boală secretă suferă Armina. Marcel, soțul ei, a dat-o de gol, imediat cum a ajuns la Insula Iubirii
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania