Gazzetta dello Sport, verdict dur despre Interul lui Chivu la pauza meciului cu Urawa: „Sterili!”

Gazzetta dello Sport, verdict dur despre Interul lui Chivu la pauza meciului cu Urawa: „Sterili!”
FOTO: Sportpictures, 21.06.2025

Gazzetta dello Sport a oferit un verdict dur despre Interul lui Cristi Chivu, la pauza meciului cu Urawa Red Diamonds de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Tehnicianul român se află la a doua partidă pe banca finalistei Ligii Campionilor din sezonul precedent, iar prima repriză n-a decurs deloc conform așteptărilor.

Verdict brutal al jurnaliștilor italieni despre Interul lui Cristi Chivu la pauza meciului cu japonezii de la Urawa

După un debut ezitant, 1-1 cu Monterrey, Cristi Chivu spera să obțină o victorie facilă în a doua partidă disputată la turneul final organizat în Statele Unite ale Americii.

Inter a întâlnit-o pe Urawa Red Diamonds, echipă din Japonia împotriva căreia pornea mare favorită, cel puțin pe hârtie. Lucrurile n-au stat însă chiar așa, iar tocmai japonezii au fost cei care au deschis scorul în minutul 11, prin Ryoma Watanabe. Scorul s-a menținut până la pauză, astfel că echipele au intrat la vestiare cu scorul de 1-0 pentru Urawa.

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport nu i-au menajat deloc pe Cristi Chivu și elevii săi pentru prestația ștearsă. Titlul a fost cât se poate de elocvent: „Nerazzurri au rămas în dezavantaj și au fost șocant de sterili”.

„Inter a terminat prima repriză condusă cu 1-0, practic fără nicio ocazie de gol, cu excepția șutului lui Lautaro în bara transversală”, a fost reacția jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport.

Gică Popescu, reacție fabuloasă despre Cristi Chivu

Gică Popescu a avut doar cuvinte de laudă pentru Cristi Chivu, după ce românul a reușit să ajungă pe banca lui Inter Milano.

„E o realizare senzaţională pentru Cristi, după doar 4 luni la Parma, să preiei o echipă ca Inter e o apreciere uriaşă. A crescut ca antrneor la academia lui Inter. A câştigat campionatul la Primavera.

Fără experienţă mare în prima ligă e un lucru mare. Va face tot ce îi stă în putinţă să câştige titlul cu Inter, să joace finală de cupă europeană îi doresc tot succesul din lume”, a declarat „Baciul”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]