Milionarul Nicolae Badea prevestește vremuri grele pentru România lui Nicușor Dan: „Instabilitate prelungită, incertitudini”

Milionarul Nicolae Badea prevestește vremuri grele pentru România lui Nicușor Dan: „Instabilitate prelungită, incertitudini”
Sursa: Mediafax Foto 20.06.2025

Vin vremuri grele pentru România lui Nicușor, dar și pe plan extern. Aceasta a fost concluzia milionarului Nicolae Badea, exprimată public, în cadrul conferinței organizate de filiala din București a Universității SWISS UMEF Geneva, prin intermediul Fundației Centrului de Excelență SWISS – Europa Centrală și de Est.

În sală s-au aflat figuri marcante ale scenei politice autohtone și internaționale. Petre Roman, Adrian Severin, fostul președinte al Serbiei, Boris Tadic sau fostul ministru de Externe al Turciei, Volkan Bozkir sunt doar câteva exemple.

Nicolae Badea, îngrijorat de situația României și contextul geopolitic actual

Conferința a avut ca temă principală „Contextul geostrategic și geopolitic al Europei de Sud-Est”, prilej cu care s-a discutat pe marginea provocărilor de care au parte la ora actuală est-europenii, cu accent pe laturile sociale și antreprenoriale, în contextul războiului ruso-ucrainean și tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Chiar dacă scopul fundației nu are legătură cu sfera politică, Nicolae Badea a ținut să tragă un puternic semnal de alarmă cu privire la societatea românească, marcată de o instabilitate prelungită. Evenimentele electorale din ultima perioadă au provocat, în opinia sa, „multă emoție, conflicte, contrarietate, dar și adversitate pe teritoriul național și nu numai”.

„Fundația este apolitică, nu facem politică, dar ne interesează, căci trăim într-un spațiu plin de contraste, plin de incertitudini și eu cred că împărtășirea experienței și opinia la zi a celor doi invitați, Boris Tadić, fost președinte al Serbiei în două mandate și Volkan Bozkir, fost ministru de externe al Turciei, încercăm să creăm aceste trasee interdisciplinare, schimburi de experiență și expertiză pentru a încerca să fim mai actualizați, să ne bazăm pe o comunicare directă, nu intermediată.

 

Lucrurile sunt complicate nu doar pentru nația română, ci pentru toți cei care suntem în acest spațiu central-sud-est european și după cum vedeți întregul mapamond este conectat la conflictul care ne marchează existența, viitorul și în special prezentul. Noi suntem într-o situație specială, din păcate, nu ar fi fost de dorit. E vorba de o instabilitate prelungită, de un șir nedorit de evenimente electorale care au creat multă emoție, conflicte, contrarietate, dar și adversitate pe teritoriul național și nu numai”, a declarat fostul acționar al lui Dinamo, pentru fanatik.ro.

Mediul de afaceri, măcinat de incertitudine

În continuarea discuției, Nicolae Badea a avertizat cu privire la impactul negativ pe care această stare de incertitudine îl are asupra oamenilor de afaceri. Mediul administrativ și cel academic au fost, de asemenea, aduse în discuție.

„Trebuie să ținem cont că avem peste cini milioane de români în toată lumea, oameni care se preocupă de profesiile lor, de familiile lor, de familiile care sunt în România. Din punctul ăsta de vedere, nația română e mult încercată.

 

Au mai fost, sigur, istoric, vremuri de încercare, dificilă, grea. Ce e neplăcut pentru noi, ca români, pentru mediul de afaceri, dar și pentru mediul administrativ, academic sunt incertitudinile. Știm fiecare ce ne propunem, unde să ne ducem, dar culoarele care ni se oferă încă sunt departe de ceea ce ne așteptăm”, a conchis milionarul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania