Acasa » Sport Life » O femeie s-a năpustit asupra Ioanei Cosma. Derapaj suburban: „Fă, dispari! Să nu te mai văd”

O femeie s-a năpustit asupra Ioanei Cosma. Derapaj suburban: „Fă, dispari! Să nu te mai văd”

O femeie s-a năpustit asupra Ioanei Cosma. Derapaj suburban: „Fă, dispari! Să nu te mai văd”

Ioana Cosma a dezvăluit că în urmă cu câțiva ani a fost victima unui derapaj suburban din partea unei femei trecute de 50 de ani.

Jurnalista a primit un mesaj de amenințare din partea acesteia, și asta doar din cauza faptului că a comentat meciuri la EURO 2020.

Derapaj grosolan la adresa Ioanei Cosma. „Fă, dispari!”

Ioana Cosma a povestit episodul trăit în urmă cu câțiva ani, când a fost ținta unui derapaj grosolon din partea unei femei trecute mult de prima tinerețe.

Jurnalista a primit un mesaj de amenințare pe telefon din partea acesteia, și asta doar din cauza faptului că a comentat meciuri la EURO 2020. „Făăă, să nu te mai văd, să dispari!!!”, i-a scris femeia din Constanța.

„A fost foarte mișto să comentez meciuri. Ca să nu mă încarc, eu nu m-am uitat pe niciun comentariu. Nu mi-am văzut porția de înjurături, nu m-am uitat la nimic. Țin minte că m-a sunat cineva la un moment dat: «Dă acum pe Antena 3!». Era breaking news: «O femeie comentează meciuri la Euro». Sociologi, psihologi comentau despre cum trebuie să privim acest lucru. Am zis: «Whaaat??».

A fost o experiență, am deschis o ușă la nivelul acela. Nu sunt prima comentatoare din România. Dar am comentat la acest nivel și e o ușă deschisă pentru fetele care vin din urmă. Eu acum comentez fotbal feminin pe FRF TV. Sunt tare mândră de aceste fete. Când se duc la stadion, să se uite câte femei sunt în tribună. Și ele trebuie reprezentate într-un fel. Nu e o exclusivitate masculină. Sunt multe femei în tribună. Cred că trebuie să mai fie fete care să comenteze. Matilda Popa poate comenta, din punctul meu de vedere….

Am primit și mesaje de la fete… am primit de la o doamnă mai în vârstă, undeva la 50 și ceva de ani, din Constanța. A făcut rost de numărul meu și mi-a scris: «Făăă, să nu te mai văd, să dispari!!!». A fost ceva… Am dat block, block. Dar mi-a rămas în minte, mi s-a părut halucinant. Cu cât ești mai în vârstă, cu atât ai mai multă experiență… Teoretic”, spune jurnalista, la GSP.

Dacă eram băiat, aș fi putut să comentez după 5 ani de presă. Dar am fost fată. A fost un fel de discriminare. Dar până la urmă, și băieții, și fetele au aceleași șanse în meseria asta. Evoluează societatea. Uneori mă întreb invers: au băieții aceleași șanse? Pentru că sunt foarte multe fete pe postul de reporter, mult mai multe decât băieții – Ioana Cosma

Gafă colosală la început de drum. „Mister Ancelotti!”

Ioana Cosma are ani mulți de presă până în momentul de față, însă și-a amintit de o gafă de zile mari făcută la începutul carierei, când l-a confundat pe Fabio Capello cu fostul antrenor al Realului din Madrid, Carlo Ancelotti.

„Am fost la un meci în Champions League, la Donețk, juca AC Milan cu Șahtior. Capello era antrenor la Milan. Atunci, apăruse în presă informația că Ancelotti se cuplase cu doamna Marina. Am vorbit în aeroport cu colegii despre vestea asta, am discutat mult, bârfeam…

Aterizăm. A venit AC Milan la Donețk, iar eu pe Capello l-am strigat: «Mister Ancelotti!». Îți dai seama… S-a întors cu o scârbă profundă, cea mai mare scârbă, și a zis: «Io no soi Ancelotti. Soi Fabio Capello». «Doamne, dă cu o rachetă să se facă o groapă de 102 metri, să nu mai ies de acolo niciodată, niciodată!». Și după meci am avut live cu el, flash-interviu. A fost ceva groaznic. Am încercat să explic, dar te afunzi mai tare…”, a mai povestit Ioana pentru sursa citată.