Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Gabriela Ruse, ce păcat! A pierdut finala cu Elise Mertens, dar s-a umplut de bani

Gabriela Ruse, ce păcat! A pierdut finala cu Elise Mertens, dar s-a umplut de bani

Gigi Grigorescu
Gabriela Ruse, ce păcat! A pierdut finala cu Elise Mertens, dar s-a umplut de bani
Foto: Profimedia, 15 iunie 2025

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă în finala de la ‘s-Hertogenbosch de Elise Mertens, dar s-a umplut de bani.

Pentru jucătoarea născută în București, a fost al 7-lea meci în 9 zile, în condițiile în care a fost nevoită să treacă și prin calificări.

Ce sumă a câștigat Gabriela Ruse, după ce a fost învinsă în finală de Elise Mertens

Mertens s-a impus cu 6-3, 7-6 (4), după o oră și 57 de minute, dar Ruse va intra în posesia unui cec de 18.685 de euro și a 163 de puncte WTA. Ca urmare, ea va fi, de luni, pe locul 58 WTA, foarte aproape de cea mai bună clasare a carierei, 51.

Gabriela a început în forță meciul cu Elise și s-a desprins la 3-1. Ea a ratat două mingi de break, iar din acel moment nu a mai câștigat niciun game până la finalul manșei. Setul secund a fost echilibrat, cu doar două break-uri, unul după altul, la 3-3.

Ruse a ratat două mingi de set, la 5-4, pe serviciul adversarei, când a condus cu 40-15, iar efectele s-au văzut în tie-break, când Mertens a avut 4-0 și 5-1.

Pentru jucătoarea care va împlini 28 de ani pe 6 noiembrie a fost a patra finală WTA din carieră și prima pe iarbă. Ea a câștigat titlul la Hamburg (2021) și a atins ultimul act la Palermo (2021) și Transylvania Open (2023). Doar la turneul de la Cluj-Napoca a fost acceptată direct pe tabloul principal, în celelalte venind din calificări.

Gabi Ruse a stârnit aplauzele şi râsetele publicului și ale adversarei prin declarațiile date după meci

A fost a patra victorie a lui Mertens în meciurile directe, în tot atâtea confruntări. Anterior, s-a impus în 2022 în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-1, în 2023 în ultimul tur al calificărilor la Doha, cu 6-4, 2-6, 6-4, și tot în 2023 în optim la Monterrey, cu 6-3, 3-6, 6-2.

„Elise, felicitări. Mă cam enervezi, mă învingi de fiecare dată, dar poate am mai mult noroc data viitoare. Elise, să nu uiţi, data viitoare mă voi răzbuna”, a spus Gabriela, stârnind aplauzele şi râsetele publicului, dar și ale adversarei ei.

În calificările de la ‘s-Hertogenbosch, Gabi Ruse a fost desemnată a doua favorită, iar în runda de debut a învins-o cu 6-1, 6-2, pe compatrioata ei Mihaela Buzărnescu (fără clasament WTA). În meciul pentru un loc pe tabloul principal ea a trecut de poloneza Katarzyna Kawa (141 WTA, cs 9) cu 6-2, 6-1.

Interesant este că Gabi Ruse a întâlnit în primele două meciuri de pe tabloul principal jucătoare venite din calificări: 6-2, 6-1 cu olandeza Isis Louise Van Den Broek (704 WTA) și 6-4, 6-3 cu sportiva canadiană Carson Branstine (231 WTA).

Ulterior, le-a eliminat cu 6-2, 6-4 pe Bianca Vanessa Andreescu (Canada, 118 WTA) și cu 2-6, 6-4, 6-3 pe italianca Elisabetta Cocciaretto (123 WTA).

Pentru belgiancă este al 10-lea titlu la simplu, după cele de la Hobart (2017 și 2018), Lugano, Rabat (ambele în 2018) Doha (2019), Gippsland Trophy (2021), Monastir (2022), Monastir (2023) și Singapore (2025).

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro