Apariție surpriză în baza FCSB. Negociază cu Dinamo, dar s-a dus la marea rivală: „Să te văd”

Apariție surpriză în baza FCSB. Negociază cu Dinamo, dar s-a dus la marea rivală: "Să te văd"
Sursa: Mediafax Foto 14.06.2025

Denis Haruț se află în negocieri cu Dinamo, dar a apelat la FCSB pentru a scăpa de accidentarea suferită în finalul precedentei stagiuni. Anunțul a fost făcut chiar de el, printr-o postare pe rețelele de socializare.

Nu este pentru prima dată când roș-albaștrii le permit foștilor jucători să se recupereze în baza din Berceni. A făcut-o chiar și cu alți sportivi, precum tenismena Mihaela Buzărnescu.

Fundașul central s-a aflat timp de trei ani sub contract cu echipa campioană și a bifat în total 60 de meciuri, contribuind cu o pasă decisivă. Acum este legitimat la Sepsi Sfântu Gheroghe.

Dorit de Dinamo, Denis Haruț a decis să se recupereze în baza celor de la FCSB

În baza FCSB, Denis Haruț l-a revăzut pe Joyskim Dawa, care se confruntă la rândul său cu probleme medicale. Momentul a fost marcat printr-o fotografie pe Instagram, dar și printr-un scurt schimb de replici.

„Fotbalul nu este ușor”, a scris camerunezul, amuzându-se pe seama imaginii respective, în care fostul coleg efectua un exercițiu. Nici replica nu s-a lăsat prea mult așteptată.

„Abia aștept să te văd că încerci asta!”, i-a transmis apărătorul lui Sepsi, formație aflată în căutarea unui antrenor dispus să-și asume misiunea de a o readuce pe prima scenă a fotbalului românesc după un singur sezon.

Haruț pleacă doar în schimbul unei sume de transfer: „Ori la Dinamo, ori rămâne în Liga 2”

În exclusivitate pentru ProSport, Laszlo Dioszegi l-a „urecheat” pe Andrei Nicolescu și a transmis un mesaj ferm: Denis Haruț nu va putea pleca fără o sumă de transfer, întrucât contractul expiră în vara lui 2026.

„Știu absolut tot ceea ce s-a întâmplat pe la spatele meu în ultimele zile, iar dacă domnul Nicolescu de la Dinamo crede că așa merg lucrurile, atunci se înșeală amarnic.

 

Îl rog să înceteze să mai negocieze pe la spatele meu cu jucători aflați sub contract cu Sepsi. Și mă refer la cazul Haruț. Dacă domnul Nicolescu îl vrea la Dinamo, atunci îi transmit că Haruț poate pleca de la noi pentru o sumă de 100.000 de euro și până la 200 – 250.000 de euro. Și suma asta este valabilă pentru toți cei care ne vor jucători.

 

Haruț ori pleacă la Dinamo pe banii de care v-am spus, ori rămâne în Liga 2 și pune umărul la revenirea lui Sepsi în prima ligă. Ne-au băgat în nămol, păi să stea cu noi în nămol. Îi rog pe jucătorii mei să înceteze să ne mai trimită tot felul de mesaje ca să îi lăsăm liberi de contract”, ne-a declarat finanțatorul covăsnenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania