Controversatul milionar a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de frumoasa influenceriță

Controversatul milionar a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de frumoasa influenceriță
SURSA FOTO: instagram.com/costeenhatzi/

Nick Kyrgios (30 de ani – 636 ATP), controversatul milionar din tenisul masculin care a jucat finala la Wimbledon 2022, a vorbit pentru prima oară despre despărțirea de frumoasa influenceriță Costeen Hatzi (25).

Cei doi formau un cuplu din 2021, iar vestea separării a fost oferită de tânără în luna mai a acestui an.

„Astfel de lucruri se întâmplă”. Ce a spus Nick Kyrgios despre despărțirea de influencerița Costeen Hatzi

Nick Kyrgios și Costeen Hatzi au început să formeze o relație în 2021, iar de-a lungul ultimilor ani, cei doi au reprezentat unul dintre cele mai mediatizate cupluri din tenisul profesionist.

Acest lucru s-a datorat faptului că sportivul australian este unul controversat, ajungând nu de puține ori în presă, dar și lui Costeen Hatzi, care este o frumoasă influenceriță, cu aproape 200.000 de urmăritori doar pe pagina oficială de Instagram.

În ciuda faptului că nimic nu părea să îi separe, Nick Kyrgios și Costeen Hatzi au fost, în prima jumătate a lui 2025, protagoniștii unei despărțiri zgomotoase.

Vestea „divorțului” a fost comunicată în spațiul public de tânără, care nu a precizat cu subiect și predicat separarea, dar a sugerat că nu a mai vorbit cu Kyrgios.

Iar acum, la aproximativ o lună distanță de la declarația lui Costeen Hatzi, Nick Kyrgios și-a spus și el punctul de vedere. Întrebat fiind de un internaut, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri de pe rețelele de socializare, dacă s-a despărțit de iubită, australianul a transmis:

Astfel de lucruri se întâmplă. Nu-i pot decât să îi doresc tot binele. Am adunat atâtea amintiri incredibile care vor rămâne mereu cu mine”, a spus Nick Kyrgios, citat de The Sun, confirmând practic separarea.

Ce a transmis Costeen Hatzi în urmă cu o lună

La mijlocul lunii mai, atunci când vestea separării doar ce ajunsese în spațiul public, Costeen Hatzi a reacționat misterios.

Nu am mai vorbit… Sper că își va găsi pacea și fericirea interioară. Eu pot să spun că am intrat în relație cu intenții pure”, spunea tânăra influenceriță.

În ciuda faptului că s-au despărțit în condiții amiabile, potrivit aparențelor, Nick Kyrgios și Costeen Hatzi nu se mai urmăresc reciproc pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, pe pagina de Instagram a influenceriței încă mai pot fi văzute câteva poze vechi cu ea și jucătorul profesionist de tenis.

Pe lângă finala de la Wimbledon 2022, Nick Kyrgios a mai jucat două sferturi de finală la turneele de Grand Slam, la Australian Open 2025 și US Open 2022.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania