Acasa » EURO U21 2025 » Ilie Dumitrescu a folosit 4 cuvinte pentru a-l descrie pe Louis Munteanu, după penalty-ul ratat în România U21 – Italia U21 0-1

Ilie Dumitrescu a folosit 4 cuvinte pentru a-l descrie pe Louis Munteanu, după penalty-ul ratat în România U21 – Italia U21 0-1

Ilie Dumitrescu a folosit 4 cuvinte pentru a-l descrie pe Louis Munteanu, după penalty-ul ratat în România U21 - Italia U21 0-1
Sursa foto: Sport Pictures

Ilie Dumitrescu (56 de ani) s-a ferit să îl critice pe Louis Munteanu (22) după penalty-ul ratat în România U21 – Italia U21 0-1.

În schimb, a folosit 4 cuvinte pentru a-l descrie pe atacantul care a izbutit să îi atragă atenția și selecționerului italian Carmine Nunziata (57).

I s-a putut citi dezamăgirea în voce. Ce a spus Ilie Dumitrescu despre penalty-ul irosit de Louis Munteanu în România U21 – Italia U21 0-1

Turneul final EURO 2025 a debutat cu o înfrângere pentru naționala U21 a României, care a sfârșit prin a fi învinsă la Trnava, scor 0-1 de reprezentativa Italiei U21.

Cele două selecționate fac parte din Grupa A a Campionatului European din Slovacia, în care mai sunt prezente Spania și țara gazdă.

Unicul gol încasat de Răzvan Sava a venit în minutul 26, atunci când mijlocașul Tommaso Baldanzi a șutat în forță din interiorul careului și, cu ajutorul unei ușoare devieri, a direcționat mingea în plasă.

În schimb, România a ratat cea mai mare ocazie în minutul 45+3. „Tricolorii” au beneficiat de un penalty acordat cu ajutorul sistemului VAR, iar Louis Munteanu și-a asumat responsabilitatea de a executa. Din păcate, a trimis previzibil, la semiînălțime, iar portarul i-a ghicit colțul și a respins fără prea mari emoții.

Pus în postura de a analiza cele două faze descrise mai sus, Ilie Dumitrescu nu și-a putut ascunde dezamăgirea, dar s-a ferit să îl critice pe Louis Munteanu. În schimb, l-a numit „cel mai important jucător” din tabăra României.

Păcat de faza aia în care Ianis Stoica are un luft și de acolo iese golul lor. Greșeala aia a făcut ca Baldanzi să deschidă scorul. Avem acel 11 metri și cel mai important jucător, Louis Munteanu… Suferim un pic la mijloc. Grameni și Corbu nu aduc un plus. Nu putem să-i punem în valoare pe Stoica și Ilie”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Singurul remarcat al lui Ilie Dumitrescu din partida România U21 – Italia U21 a fost Umit Akdag, care a fost utilizat de Daniel Pancu pe postul de închizător.

Selecționerul Italiei l-a lăudat pe Louis Munteanu

Revenind la Louis Munteanu, protagonistul ratării loviturii de la 11 metri, atacantul CFR-ului a fost remarcat și de selecționerul italian Carmine Nunziata.

Când adversar e un fotbalist așa cum e Munteanu, e bine să fii atent în permanență”, a spus Nunziata, printre altele, la conferința de presă de după meciul de la Trnava.

Louis Munteanu se poate revanșa în partida cu Spania de sâmbătă, 14 iunie, a doua din Grupa A de la EURO 2025. În totalul de 17 meciuri bifate la naționala U21, atacantul a contribuit cu 5 goluri.