A decedat Vasile Mănăilă, câştigător al eventului cu Universitatea Craiova

A decedat Vasile Mănăilă, câştigător al eventului cu Universitatea Craiova
Foto Facebook.com/UCVOficial

Fostul jucător al Universităţii Craiova din anii 80-90, Vasile Mănăilă, a încetat din viaţă azi, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aflat în comă o perioadă, în urma unui accident vascular cerebral. Alintat „Marinarul” de fanii Ştiinţei, Mănăilă a jucat şapte ani în Bănie şi a câştigat eventul cu Universitatea Craiova în 1991. A şi marcat un gol în ultimul meci al acelui sezon, 3-1 cu Sportul, pe Central, succes care a adus titlul în Bănie după un deceniu.

A fost un fundaş extrem de ofensiv, el trecându-şi în cont nu mai puţin de 20 de goluri pentru Universitatea Craiova. S-a remarcat în Bănie prin valoare, atitudine, determinare, fiind extrem de apreciat pentru evoluţiile sale şi spiritul său de suporterii olteni.

A decedat Vasile Mănăilă

„Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Vasile Mănăilă, fostul fundaș al Universității Craiova, campion al României în tricoul alb-albastru și câștigător al Cupei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a fost mesajul omagial al Universităţii Craiova.

Născut la Bordușani (Ialomița), la 22 noiembrie 1962, Vasile Mănăilă a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului şi a jucat toată cariera în alb-albastru, atât pentru Farul, cât şi pentru Ştiinţa. A jucat şi pentru echipa națională a României un meci, în 1991, 0-2 cu SUA. Începând cu 2011 a activat ca antrenor sau director coordonator la grupele de copii și juniori ale Academiei Hagi.

„Farul Constanța și Academia Hagi anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a lui Vasile Mănăilă”

„Farul Constanța și Academia Hagi anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a fostului jucător, antrenor și director coordonator al clubului, Vasile Mănăilă. Născut la Bordușani (Ialomița), la 22 noiembrie 1962, Vasile Mănăilă a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului, iar ulterior a îmbrăcat tricoul alb-albastru al „marinarilor” în Liga 1 în perioada 1981-1984 și 1991-1995.

A fost campion al României cu Universitatea Craiova în 1991, iar pentru echipa națională a României a disputat un meci, în 1991. Începând cu 2011 a activat ca antrenor sau director coordonator la grupele de copii și juniori ale Academiei Hagi. Dumnezeu să-l odihnească!” a fost comunicatul celor de la Farul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania