Steaua București a emis un comunicat oficial după ce FCSB a fost îngropată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
ÎCCJ s-a pronunțat cu privire la palmaresul Stelei din perioada 2003 – 2017 și i-a dat câștig de cauză echipei MApN.
Instanța a decis să respingă apelul făcut de FCSB. Echipa lui Gigi Becali a pierdut definitiv palmaresul din perioada 2003 – 2017 și va rămâne doar cu două titluri de campioană. Clubul Sportiv al Armatei exultă după decizia ÎCCJ.
„Punct final. După ani de procese, confuzii, polemici, dar și încercări disperate din partea unora de a induce intenționat opinia publică în eroare, justiția a decis definitiv și irevocabil ceea ce istoria, faptele și steliștii au știut dintotdeauna: Steaua a fost, este și va fi mereu în Ghencea!
Steaua este clubul Ministerului Apărării Naționale și singura echipă din România care are în palmares Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. Steaua București este cea mai titrată formație din fotbalul românesc, echipa care i-a dat fotbalului pe: Lăcătuș, Hagi, Pițurcă, Tudorel Stoica, Iovan, Bumbescu, Duckadam, Belodedici, Boloni, Majearu, Iordănescu, Balint, Gâlcă, Rotariu, Panduru, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu.
Și am putea continua cu sute de nume de mari fotbaliști, care au făcut din Steaua un nume respectat în toată lumea. Nu a fost o perioadă ușoară pentru cei care nu au trădat, însă așa cum se știe, adevărul învinge întotdeauna. În final, ținem să le mulțumim tuturor celor care au fost mereu alături de Steaua, indiferent de împrejurări și greutăți!”, a anunțat Steaua București.
Am câștigat! FCSB nu este continuatoarea Stelei! FCSB nu este Steaua! FCSB nu are nici măcar un palmares al ei recunoscut! Domnule Ciolacu, domnule Ponta, domnule Becali, oricât ați visa, FCSB nu este Steaua și nu va fi niciodată, nu este și nu va fi continuatoarea Stelei”, se arată în mesajul lui Florin Talpan.