Acasa » Fotbal Extern » Italienii au răbufnit, după ce Giovanni Becali a anunțat plecarea lui Valentin Mihăilă

Italienii au răbufnit, după ce Giovanni Becali a anunțat plecarea lui Valentin Mihăilă

Sonia Baciu
Italienii au răbufnit, după ce Giovanni Becali a anunțat plecarea lui Valentin Mihăilă
FOTO: Profimedia 04.06.2025

Giovanni Becali, impresarul lui Valentin Mihăilă, a anunțat plecarea internaționalului de la Parma, echipă la care în ultimul sezon nu a avut o prestația pe care clubul o aștepta. Mai mult, italienii au reacționat după ce au aflat motivul pentru care Mihăilă va părăsi echipa care cu Cristi Chivu pe banca tehnică a reușit să se salveze de la retrogradare.

Venit la Parma în 2020, Giovanni Becali i-a negociat contractul în 2024, iar în acest moment clubul se confruntă cu dificultăți în a-i asigura salariul lui Mihăilă, care ajunge la 450.000 de euro, net. Mihăilă are o cotă de piață de 3.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt, iar în sezonul 2024-2025 a jucat în 22 de meciuri, reușind trei pase decisive. Trebuie menționat că Mihăilă a trecut printr-o accidentare, la începutul anului, care l-a ținut departe de teren, astfel că a ratat a doua parte a campionatului.

Italienii, reacție după anunțul lui Giovanni Becali

Valentin Mihăilă (25 de ani) se află sub contract cu Parma pentru încă doi ani, după ce impresarul Giovanni Becali i-a negociat înțelegerea vara trecută, însă perspectivele de a rămâne la Parma sunt reduse, mai ales că în actualul sezon nu a strălucit.

„Mihăilă va pleca de la Parma, e din ce în ce mai sigur, dar avem o problemă. La ce contracte le-am făcut noi… nu prea mai oferă alte cluburi. Eu tot sper să-l vedem la națională acum, să aibă prestații foarte bune și să prindă un contract bun. E greu! E o situaie complicată și la ei, abia au scăpat de retrogradare, vor transfera… antrenor. A avut un sezon slab, din păcate”, a spus Giovanni Becali pentru GSP.

Italienii au reacționat după anunțul lui Giovanni, atât în privința lui Valentin Mihăilă, cât și a lui Dennis Man, al doilea jucător român de la Parma, care de asemenea are un contract negociat, ce a devenit o povară pentru club, mai ales că nici el nu a confirmat în acest sezon.

„Problema este legată de salariul mare pe care cei doi îl primesc la Parma, prelungirile negociate vara trecută fiind acum o povară semnificativă ce îi împiedică pe cei doi să-și ia zborul spre alte țărmuri”, au scris italienii de la ParmaLive.

Dennis Man a rupt contractul de impresariat cu firma lui Giovanni Becali, în urmă cu trei luni, iar acum a intrat în portofoliul agenției GR Sportsagenția lui Giuseppe Beppe Riso.

Mihăilă și Man, convocați la națională pentru meciurile cu Austria și Cipru

Chiar dacă Mihăilă nu a avut meciuri în picioare în „era Chivu”, selecționerul Mircea Lucescu a luat decizia de a-l convoca în lotul cu care va aborda partidele cu Austria (7 iunie, în deplasare) și cu Cipru (10 iunie, acasă) din preliminariile CM 2026.

De altfel, Lucescu a fost luna trecută într-o vizită la Parma, tocmai în ideea de a-i vedea la antrenamente, atât pe Mihăilă, cât și pe Man.

„Eu mizez pe dorința lor extraordinară de a face parte din echipa națională pe posibilitatea de a-i recupera 100%. Pentru că dacă nu sunt recuperați 100% nici nu mă gândesc să îi folosesc. Omogenitatea lor este foarte importantă la nivelul acesta, în condițiile în care ai echipa la doar 3-4 antrenamente. Ai nevoie de omogenitate, care a venit datorită jocurilor lor împreună, de-a lungul anilor”, a declarat Lucescu pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]