El e sportivul român care studiază științe politice la Universitatea Notre Dame din Chicago are ca obiectiv o medalie la JO Los Angeles 2028! „E din Top 20”. EXCLUSIV

Daniel Nazare

Radu Nițu, alături de Vlad Covaliu, reprezintă o șansă mare la medalii pentru scrima românească la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028.

Acum, Nițu tocmai a terminat anul 2 la University of Notre Dame Mendoza College of Business at Chicago. Vine la concursuri ori de câte ori este nevoie să concureze pentru România. Studiază științe politice în State.

Cine este Radu Nițu și ce face prin Statele Unite ale Americii

Radu Nițu (20 de ani) a cucerit acum trei luni titlul de vicecampion universitar al Statelor Unite ale Americii, în timp ce Vlad Covaliu (19 ani, la Universitatea St. John’s din New York) a urcat pe treapta a treia a podiumului NCAA.

„Tocmai am terminat anul 2 la Facultatea americană în Notre Dame, lângă Chicago. Și tot mai multe lume din țară, copii mai mici care urmează să…

Tot mai mulți mă întreabă cum a decurs procesul de admitere și ce sunt ei nevoiți să facă. Și mereu le-am spus că nu e atât de ușor precum pare, dar este o oportunitate reală de a-ți crea un viitor mai bun.

Deci este pentru mulți, și mă refer, când zic mulți, mă refer la de fapt 90% din sportivii români la nivel de juniorat, nu cred că au oportunitatea asta de a urma o facultate de top în America pe bursă, făcând sportul pe care ei vor să-l practice.

Pentru că scrima este și de așa natură, încât este tot mai populară în State și atunci universitățile americane vor să aibă cei mai buni trăgători pentru a câștiga campionatele universitare americane. Și atunci se orientează către țări cu mare tradiție în Europa, precum România, Ungaria, Franța, Germania

Și noi fiind cel puțin în România majoritatea celor care au fost, care sunt plecați acolo, au avut și note excelente la școală, au fost elevi de nota 10. Și atunci s-au creat oportunitățile astea pentru noi și ne bucurăm.

Nu a vrut la Harvard sau Princeton

În momentul în care m-am hotărât că vreau să plec la facultate la Notre Dame, am avut mai multe opțiuni pe lângă această facultate, dar ea a fost mereu mainstream-ul pentru mine. Adică știam că este locul în care mă pot dezvolta cel mai mult și pe partea academică și pe partea de schimbare.

Pentru că facultățile acelea au, dintre toate, cel mai mare buget pentru facilități și-ți oferă cele mai bune condiții. Iar în planul academic e o facultate de Top 20, adică top. Pe de altă parte, am mai avut interviuri cu cei de la Harvard, cei de la Princeton, St. John’s University, Ohio State, am fost și în vizită acolo.

În Europa nu am fost niciodată, nu am uitat niciodată, pentru că iar a fost foarte greu. Adică era prea complicat”, admite Radu Nițu.

  • Emisiunea poate fi urmărită live și înregistrat pe canalul de YouTube și Facebook ProSport
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania