Giani Crețu (57 de ani), fostul selecționer al Sloveniei și actualul antrenor al naționalei Serbiei de volei masculin, a semnat un contract pe două sezoane cu formația rusă Belogorie Belgorod, puternica echipă din această țară, triplă câștigătoare a Ligii Campionilor.
Această mutare reprezintă al doilea mandat al lui Giani Crețu, care a mai antrenat echipa rusă în sezonul 2017-2018, cucerind CEV Cup.
Belogorie a ocupat abia poziția a 3-a în campionatul recent încheiat, iar Giani Crețu are obiectiv de a câștiga din nou titlul național. Giani Crețu va antrena în paralel și puternica reprezentativă a Serbiei.
Giani Creţu a activat în ultimii patru ani în Polonia, la Zaksa şi SKRA Belchatow, în timp ce în 2024 a condus naţionala Sloveniei la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a ajuns până în sferturile de finală, iar la Euro 2023 a cucerit medalia de bronz.
Cu naţionala Serbiei va fi prezent în 2025 şi la Campionatul Mondial din Filipine, competiţie în care va evolua şi România după o pauză de 43 de ani.
„Mândru să mă întorc la unul dintre cele mai prestigioase cluburi din lume”, este mesajul lui Giani Creţu, citat de FR Volei.
Mihai Covaliu, președintele COSR, și l-ar fi dorit la naționala României pentru Jocurile Olimpice 2028, de la Los Angeles. Dezvăluirea a fost făcută la emisiunea Drumul spre Paris, în urmă cu un an.
„Am sprijinit întotdeauna pe cei care au venit, de la federații, pentru aducerea unui specialist indiferent că e antrenor sau nu. Inclusiv financiar. Ei să caute și noi să plătim.
Așa cum am procedat cu alte federații, vom găsi resurse indiferent de specialist”, a declarat Mihai Covaliu.
„Dacă ar veni FR de Volei să vă solicite să găsim o soluție pentru Giani Crețu, i-ați ajuta?”, a fost întrebat președintele COSR.
Vom găsi soluții pentru toate aceste propuneri”, a răspuns Mihai Covaliu, sigur pe el.