Acasa » Diverse » Bijuterie pe 4 hectare într-un oraş din România. Investiție majoră într-un parc sportiv nou, după un model SF din Danemarca

Bijuterie pe 4 hectare într-un oraş din România. Investiție majoră într-un parc sportiv nou, după un model SF din Danemarca

Bijuterie pe 4 hectare într-un oraş din România. Investiție majoră într-un parc sportiv nou, după un model SF din Danemarca
Sursa foto: Facebook

România se pregătește să bifeze o premieră în privința infrastructurii sportive. Lucrările la parcul atletic din Bacău se vor finaliza în luna iunie, urmând ca deschiderea să aibă loc în a doua jumătate a anului.

Vor fi amenajate mai multe piste de alergare, zone de sărituri în lungime, precum şi trasee cu obstacole, pe o suprafață de peste patru hectare, după un model din Danemarca. Investiția se va ridica, potrivit autorităților locale, la 14,5 milioane de euro.

Primul parc atletic din România va fi deschis în Bacău

Inspirat de grandiosul Athletic Exploratorium, primul parc atletic al României va fi amplasat pe strada General Ştefan Guşe și va include o mulțime de facilități, destinate atât sportivilor de performanță, cât și amatorilor. Printre ele se numără infrastructura atletică (pistă de alergare de 400 metri, bol centrifugal, zone de aruncări și de sărituri), teren multifuncțional (handbal, baschet minifotbal), teren de volei pe nisip, pistă de pump-track și un traseu cu obstacole.

Trebuie spus că în proiect s-a implicat și Flemming Overgaard, arhitectul danez care a lucrat la parcul din Odense, iar principala sursă de finanțare a fost Consiliul Judeţean Bacău. Acesta a asigurat 95% din suma totală, restul de 5% fiind alocat din bugetul local al Primăriei Bacău.

„Parcul este menit să funcţioneze ca un centru de antrenament, un laborator pentru reabilitare după stresul zilnic, va combina disciplinele clasice ale atletismului cu inovaţii din alte sporturi. Va funcţiona ca un loc de joacă/antrenamente pentru viaţa de zi cu zi a comunităţii şi ne dorim să devina un popular loc turistic, un loc în care vin chiar şi  curioşii doar pentru a admira locaţia.

 

Proiectul este ambiţios, deoarece a dorit să conecteze multiple tipuri de activităţi, astfel adresându-se mai multor tipuri de nevoi si practicanţi”, au transmis reprezentanții CJ Bacău pentru zf.ro.

Vești bune și pentru piteșteni. Vor avea un complex sportiv de top

Bacăul nu este singurul oraș din România care se poate lăuda cu investiții majore în infrastructura sportivă. În Pitești, spre exemplu, va fi inaugurat cât de curând complexul sportiv de pe strada Costache Negri (Parcul Ştrand), un proiect de peste 768.000 de euro, finanțat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI).

„Practic, a rămas de făcut curățenie. În curtea complexului a fost semănat gazon, dar din cauza frunzelor de la sălciile existente în zonă, acesta nu s-a prins cum trebuie. Vom interveni cu Salpitflor și vom veni cu rulouri de gazon. Din ce am discutat eu cu CNI, își doresc ca până în 10 iunie să fie recepționat”, a declarat primarul Cristian Gentea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Promotor.ro