Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roland Garros » Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Roland Garros. Câți bani a câștigat românca

Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Roland Garros. Câți bani a câștigat românca

Sonia Baciu
Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Roland Garros. Câți bani a câștigat românca
FOTO: Profimedia 30.05.2025

Gabriela Ruse (27 de ani, locul 80 WTA) a fost eliminată în turul doi în turneul de Grand Slam de la Roland Garros, fiind învinsă de iberica Paula Badosa (27 de ani, locul 10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-4, într-un meci de două ore și 20 de minute.

Pentru Gabriela Ruse a fost prima apariție direct pe tabloul principal la Roland Garros, unde debutul și l-a făcut în 2020, iar accederea în turul secund este cea mai bună performanță a sportivei din România.

Singura româncă rămasă pe tabloul de simplu este Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 60 WTA), care joacă, astăzi, în turul 3, cu Iga Swiatek (23 de ani, locul 5 WTA), campioana en-titre la Roland Garros și care nu a mai pierdut la Paris din 2021.

Gabriela Rusea fost eliminată în turul doi la Roland Garros de Paula Badosa. Suma importantă pe care a câștigat-o românca

Gabriela Ruse a pierdut în turul secund la Roland Garros, după ce și-a adjudecat fără emoții primul set disputat cu Paula Badosa, favorita 10 a turneului feminin. Românca a fost de neoprit în acest set, însă în setul al doilea nu a mai reușit să își gestioneze avantajul, iar Badosa a revenit în joc. Al treilea act a fost extrem de disputat, încă de la primele gameuri, fiecare dintre jucătoare având câte o minge de break, însă doar Badosa a fructificat-o. Ruse a reușit să se impună în al doilea game pe propriul serviciu, un game în care au fost cinci egalități, însă finalul setului a fost dominat de Badosa, care și-a trecut în cont a doua victorie la rând în fața Gabrielei Ruse.

Aceasta a fost a treia confruntare dintre Ruse și Badosa, prima pe zgură, iar toate aceste meciuri s-au decis în trei seturi. Ruse s-a impus în 2022, în Dubai, iar Badosa a câștigat în 2024, la US Open, cu tie-break în setul decisiv.

Pentru Gabriela Ruse accederea în turul al doilea la Roland Garros este cea mai bună perfomanță la acest turneu, la care a debutat în 2020, în calificări. Astfel, Ruse va primi 70 de puncte WTA și un cec de 117.000 de euro.

Jaqueline Cristian, meci de gală cu Iga Swiatek, campioana de la Roland Garros

Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 60 WTA) este singura româncă rămasă pe tabloul de simplu de la Roland Garros, iar vineri, de la ora 14.00, va avea un meci de gală cu poloneza Iga Swiatek (23 de ani, locul 5 WTA), acesta fiind primul joc direct între cele două sportive.

Fost lider mondial, Iga Swiatek este de patru ori campioană la Openul francez, iar ultimul meci pierdut pe zgura de la Paris a fost în 2021, când era învinsă în sferturile de finală de Maria Sakkari, scor 6-4, 6-4.

Jurnaliștii de la Sport.pl consideră că meciul din turul al treilea va fi unul facil pentru campioana en-titre, iar adevărata provocare pentru poloneză va fi abia în faza optimilor, când o va întâlni pe învingătoarea dintre Elena Rybakina și Jelena Ostapenko.

„Jaqueline Cristian a jucat până acum șapte meciuri împotriva unor jucătoare din primele zece locuri ale clasamentului WTA. (…) O sarcină mult mai dificilă o așteaptă pe Swiatek în runda a patra, dacă va avansa. Acolo o va înfrunta pe câștigătoarea meciului Elena Rybakina – Jelena Ostapenko. Cu Rybakina ar fi un meci mult mai «ușor» pentru Swiatek, poloneza având un palmares de 4-4 împotriva ei. Ultimul lor meci a fost în sferturile de finală de la Doha, pe care Swiatek l-a câștigat cu 6-2, 7-5. Pe de altă parte, Iga încă nu a găsit o modalitate de a o învinge pe Ostapenko, în fața căreia are un palmares de 0-6”, au notat polonezii.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro