Una dintre cele mai noi arene din România a fost inundată, vezi imaginile dezastrului!

Călin MNERIE
Una dintre cele mai noi arene din România a fost inundată, vezi imaginile dezastrului!

A plouat torențial vineri seara la Arad, iar pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din mai multe zone ale orașului.

Unul dintre punctele critice a fost, oarecum surprinzător, demisolul arenei „Francisc Neuman”. Surpriza vine de la faptul că noul sistem de canalizare, ce a costat primăria din Arad aproape o jumătate de milion de lei în vara anului trecut, ar fi trebuit să facă față oricui volum de apă. Nu s-a întâmplat acest lucru, pentră că, din informațiile ProSport, o siguranță de la pompele automate nu a mai funcționat și inundația a fost garantată.

Au fost mobilizate nu mai puțin de 5 autospeciale de intervenție și 5 motopompe ale pompierilor

Vorbim despre cel mai mare nivel de apă atins în zona vestiarelor noii arene „Francisc Neuman”, inagurată în anul 2020. A mai fost prăpăd, dar precum cel de aseară niciodată. Spre exemplu, în noul vestiar cu care s-a tot lăudat Mircea Rednic că l-a refăcut prin voința sa, apa era până glezne, dar cam acesta a fost nivelul peste tot: magazii, spălătorie, vestiarul oaspeților, birouri, sala de conferințe de presă și mai ales la fan-shopul clubului. Ca să vă dați seama cât de gravă a fost situația, la fața locului au fost mobilizate nu mai puțin de 5 autospeciale de intervenție și 5 motopompe din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.

Peste 6 zile se joacă la Arad Supercupa la Elite U17

Dar, toată lumea a pus mâna pe mături, cârpe, placaje cu care au încercat să evacueze apa. Adică, angajați ai Primăriei sau ai clubului UTA, chemați de urgență la stadion. După 3-4 ore de intervenții, lucrurile s-au mai îmbunătățit spre miezul nopții de vineri, însă e clar că apa a lăsat urme, respectiv pagube materiale la demisolul arenei din Calea Aurel Vlaicu, ce vor fi evaluate în zilele ce urmează.

Următorul meci oficial de pe arena „Francisc Neuman” va avea loc vineri, 30 mai, de la ora 14, când are loc Supercupa Elite U17, între campioana UTA și deținătoarea Cupei, Campionii FC Argeș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ture de noapte, ca la CLUB! Polițiști acuzați că dormeau și refuzau misiuni
Mediafax
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania