Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Jaqueline Cristian e de neoprit şi s-a calificat în finala de la Rabat. Ce sumă va primi

Jaqueline Cristian e de neoprit şi s-a calificat în finala de la Rabat. Ce sumă va primi

Gigi Grigorescu
Jaqueline Cristian e de neoprit şi s-a calificat în finala de la Rabat. Ce sumă va primi
Mediafax Foto

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului de la Rabat, iar pentru această performanță va primi o sumă imensă.

„Jaq” își continuă sezonul excelent, calificându-se în ultimul act al turneului de categorie WTA 250 de la Rabat, având un moral foarte bun înainte de Roland Garros.

Câți bani încasează Jaqueline Cristian pentru că joacă finala de la Rabat

Aflată pe locul 74 în clasamentul mondial, Cristian a avut-o adversară în penultimul act al competiției din Maroc pe columbianca Maria Camila Osorio (55 WTA), desemnată a doua favorită a competiției.

Românca s-a impus cu 6-7 (6), 6-4, 6-4 la capătul unui meci de 3 ore și 3 minute, iar pentru calificarea în finală va primi 21.484 de dolari și 163 de puncte WTA.

Osorio s-a distanțat la 4-2 în primul set, iar după ce Cristian și-a făcut serviciul au urmat nu mai puțin de cinci break-uri. S-a ajuns, astfel, în tie-break, și el unui echilibrat.

Jucătoarea din America de Sud a avut 2-0, românca a egalat la 3 și a condus cu 6-4, procurându-și două mingi de set. Le-a ratat pe ambele, a doua fiind pe propriul serviciu, iar Maria Camila a pus capăt acestei părți a confruntării cu 8-6.

Cristian a convertit în punct a patra minge de meci

În setul secund, Cristian a realizat break la 1-1 și s-a distanțat la 5-2, pentru ca la 5-4 să convertească în punct a doua minge de set, după ce a salvat două de break.

Decisivul a fost la discreția româncei. S-a desprins la 3-0, iar la 5-2 a avut serviciul, punând 40-0 pe tabelă în dreptul ei. Altfel spus, a avut trei mingi de meci, dar le-a ratat pe toate. La 5-4, însă, ea și-a păstrat calmul și a încheiat conturile.

În ultimul act, Cristian o va întâlni pe jucătoarea australiană Maya Joint (78 WTA), care a beneficiat de abandonul compatrioatei Ajla Tomljanovic (79 WTA), după ce a câștigat primul set cu 6-4.

Va fi prima confruntare directă dintre Cristian și Joint. Pentru româncă va fi a doua finală din carieră, după ce în 2021 a fost învinsă în ultimul act la Linz de jucătoarea americană Alison Riske cu 6-2, 2-6, 5-7.

Și australianca de 19 ani are o finală în palmares, deși pe 16 aprilie a împlinit 19 ani. În 2021 a ajuns în ultimul act la turneul polonez de la Kozerki, cedând cu 6-4, 3-6, 3-6 în fața americancei Alison Parks.

Pentru cele două jucătoare urmează turneul de la Roland Garros. Cristian o are adversară în primul tur pe jucătoarea australiană Kimberly Birrell (63 WTA), iar Joint pe Tomljanovic. Rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea care a forțat-o pe Alja să abandoneze în semifinale la Rabat.

Joint este și o excelentă jucătoare de dublu, urmând să lupte pentru trofeu la Rabat. Ea și Oksana Kalashnikova le-au învins în finală la Rabat pe italiencele Angelica Moratelli și Camilla Rosatello cu 6-3, 7-5.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro