Mihai Pintilii, antrenorul secund de la FCSB, a anunțat care va fi noul fundaș central al campioanei României în sezonul următor, fotbalist pe care îl compară cu Antonio Rudiger, starul lui Real Madrid.
Baba Alhassan este la bază mijlocaș, însă în derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, în penultima etapă din play-off-ul Superligii, a jucat ca fundaș central, rol pe care l-a îndeplinit cu succes, astfel că Mihai Pintilii garantează pentru această schimbare.
Baba Alhassan (25 de ani) are o cotă de piață de 600.000 de euro și a venit la FCSB în ianuarie 2024. În actualul sezon, Alhassan a evoluat în 49 de meciuri, în toate competițiile, având două goluri marcate.
Mihai Pintilii, secundul de la FCSB, afirmă că Alhassan are aptitudinile necesare pentru a face trecerea de pe postul său de bază la cel de fundaș central, așa cum jucat în derby-ul cu Universitatea Craiova, iar prestația sa a fost una foarte bună, fiind apreciat de SofaScore cu nota 7,1.
„Mai avem nevoie de cel puțin un fundaș central, ca să fim cât de cât asigurați. Clar ne-ar mai trebui doi, cu Vlad (n.r. Chiricheș) jucând la mijloc.
Nu va mai juca fundaș central și ne trebuie doi fundași centrali de meserie. Așa, că improvizăm la un meci… se găsesc soluții.
Baba, da. Rudiger. Eu îi zic Rudiger. Mie îmi place foarte mult. I-am zis: «Postul tău ăsta e, de fundaș central. Vei deveni ca Rudiger». Eu așa zic”, a spus Mihai Pintilii pentru GSP, subliniind că garantează pentru această schimbare de poziție din teren.
„Le-am spus și lui MM și lui Elias: «Mie îmi place cum joacă acolo». Compensează prin agresivitate, e foarte puternic în dueluri și are detentă cât de cât. Sigur, ca să joace fundaș central trebuie să lucrezi cu el. E greu dacă-l vrei a la long, trebuie să lucrezi foarte mult cu el ca fundaș central”, a mai spus Pintilii.
Originar din Ghana, Baba Alhassan a jucat în cariera sa la echipa Under 19 a clubului Valladolid, iar în vara lui 2020, rămas fără echipă, a ajuns la Hermannstadt. Din ianuarie 2024 a semnat cu FCSB, echipă cu care a reușit să obțină trei trofee, două de campion al României, respectiv Supercupa României.
La FCSB a jucat în 66 de meciuri, cu două goluri marcate și trei pase decisive.
Programul etapei a zecea din play-off-ul Superligii este: CFR Cluj – FCSB (vineri, 23 mai, ora 20.30), U Cluj – Rapid (sâmbătă, 24 mai, ora 18.00) și Universitatea Craiova – Dinamo (sâmbătă, 24 mai, ora 21.00).
Înaintea ultimei etape, clasamentul Superligii se prezintă astfel: FCSB (51 de puncte), CFR Cluj (42 puncte), U Cluj (38 puncte), Universitatea Craiova (37 puncte), Rapid (32 puncte) și Dinamo (31 de puncte).