Milionarul din fotbal a fost filmat în timp ce își face cumpărăturile într-un magazin Lidl. Toată lumea s-a mirat, însă, de același lucru

Milionarul din fotbal a fost filmat în timp ce își face cumpărăturile într-un magazin Lidl. Toată lumea s-a mirat, însă, de același lucru
Sursa foto: Facebook

Este unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai lumii și are o avere de invidiat, dar își face cumpărăturile la Lidl. Raphinha, căci despre el vorbim, și-a făcut apariția într-un supermarket, alături de soție.

Cei din jur nu doar că l-au recunoscut, dar s-au mirat când au observat că întâmpina probleme cu scanarea produselor. Chiar frumoasa Natalia Rodrigues Belloli a fost cea care a filmat întreaga scenă și a postat clipul pe o rețea de socializare.

Cu puțin timp în urmă, brazilianul și-a trecut în cont un nou trofeu de campion alături de FC Barcelona. Eterna rivală, Real Madrid, a trebuit să se mulțumească doar cu poziția a doua.

Raphinha, la cumpărături alături de soție. Casa de marcat i-a creat probleme

După ce a driblat printre rafturi la fel ca pe teren și a ales produsele de care avea nevoie, Raphinha a mers glonț spre casa de marcat tip self service, des întâlnite în marile lanțuri de magazine. Acestea le oferă clienților posibilitatea de a-și scana singuri produsele, pe care apoi trebuie să le achite direct cu cardul, folosind automatele.

În coșul  de cumpărături al sud-americanului se aflau alimente precum carne de pui, pâine și sucuri, dar și produse de uz casnic. Problemele au apărut în momentul în care a trebuit să le scaneze, căci unul dintre ele nu avea codul de bare la vedere. Din fericire, ceilalți clienți au dat dovadă de răbdare. Ba chiar s-au amuzat copios.

Nu este, însă, singurul exemplu de fotbalist care își trăiește viața modest. Atacantul celor de la Inter Milano, Marcus Thuram, și-a făcut cumpărăturile într-un magazin din oraș, după care a plecat spre casă cu o bicicletă închiriată prin Uber.

Raphinha a trecut prin momente dificile sub comanda lui Xavi: „Am simțit că nu avea suficientă încredere în mine”

În altă ordine de idei, Raphinha le-a făcut o promisiune fanilor după ce Barcelona a cucerit toate trofeele pe plan intern, dar a vorbit și despre Xavi, fostul antrenor al echipei, recunoscând că în acea perioadă a luat foarte serios în calcul plecarea, fiindcă nu i se acorda suficientă încredere.

„Am câștigat toate competițiile din Spania cu această echipă, acum trebuie să câștigăm și Liga Campionilor, nu este doar visul nostru, ci al tuturor suporterilor, am fost aproape, dar vom da totul în sezonul viitor.

 

Am simțit că Xavi și staff-ul lui nu aveau suficientă încredere în mine. Uneori, făceam totul în 60 de minute, dar el mă înlocuia… Am încercat să rezolv situația, am avut multe discuții cu el, dar nicio diferență. Avea felul lui de a gândi.

 

Există un videoclip în care explodez când ajung pe bancă și lovesc scaunul. Cred că a fost meciul împotriva lui Manchester United, unde am jucat foarte bine, am marcat un gol și am dat o pasă decisivă. Cred că era 2-2 și el m-a înlocuit.

 

Tocmai îmi creasem și o ocazie foarte clară, mă simțeam confortabil și jucam foarte bine. Când am văzut că sunt primul jucător schimbat, nu mi-a venit să cred”, a spus vedeta catalanilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania