Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Şapte jucători revin în vară la Universitatea Craiova. Le mai oferă Mirel Rădoi șanse lui Markovic şi Ivan?

Şapte jucători revin în vară la Universitatea Craiova. Le mai oferă Mirel Rădoi șanse lui Markovic şi Ivan?

Şapte jucători revin în vară la Universitatea Craiova. Le mai oferă Mirel Rădoi șanse lui Markovic şi Ivan?
Foto Sport Pictures

În afara jucătorilor aflaţi pe lista de achiziţii a Universităţii Craiova, în Bănie sunt aşteptaţi în vara aceasta şi jucătorii care au fost împrumutaţi altor echipe în acest sezon, respectiv: Jovan Markovic, Andrei Ivan, Alexandru Işfan, Jalen Blesa, Florin Gaşpăr, Denis Benga şi Matei Goga. Unii dintre aceştia vor merge în stagiul de vară, iar la alţii se va renunţa definitiv sau vor fi din nou împrumutaţi.

Markovic, Ivan şi Işfan n-au convins nici la echipele la care au fost cedaţi şi au şanse minuscule să mai primească încă o şansă la Universitatea Craiova. Mai mult, Mirel Rădoi i-a exclus din lot pe Jovan Markovic şi Andrei Ivan în precedentul său mandat la Universitatea Craiova, din cauza lipsei de profesionalism a acestora şi e greu de crezut că va mai miza pe ei. Când a revenit în Bănie, Rădoi a spus că a avut dreptate numai pe jumătate în privinţa lor, în sensul în care măsura a fost cea corectă, însă trebuia anunţată în prealabil conducerea clubului.

Ivan şi Markovic, pe lista neagră a lui Mirel Rădoi

„Mizez pe cele 3 lucruri pe care le-am cerut de fiecare dată pe unde am fost: atitudine, organizare şi responsabilitate. Nu au cum să lipsească acestea  dintr-un club profesionist. A fost atunci cu cei patru jucători (Ivan, Markovic, Hanca şi Vînă, n.r.) o decizie în care am avut dreptate doar 50 la sută, pentru că trebuia să iau acea măsură după ce înştiinţam şi clubul. Am avut aceeaşi problemă la Al Jazeera şi am anunţat clubul şi am luat decizia împreună. Sper să nu se vor mai întâmpla astfel de momente. Nu o să aflaţi motivele de la mine, pentru că nu vreau să afectez imaginea jucătorilor implicaţi” a spus Mirel Rădoi, la revenirea la Universitatea Craiova.

În schimb, pe jucătorii tineri împrumutaţi altor echipe, precum Florin Gaşpăr, Denis Benga şi Matei Goga, antrenorul Universităţii Craiova îi va lua în stagiul de pregătire din vară, urmând a se convinge de potenţialul lor.

Jalen Blesa ar putea fi cumpărat de Dinamo Batumi

 Jalen Blesa a avut evoluţii destul de apreciate în Georgia în primăvara aceasta, iar Dinamo Batumi i-ar putea activa opţiunea de cumpărare definitivă, în valoare de 250.000 de euro. Universitatea Craiova a plătit acum un an 300.000 de euro pentru transferul atacantului americano-spaniol celor de la Priştina. Blesa (24 de ani) a marcat nu mai puţin de 7 goluri şi a oferit un assist în ultimele 9 meciuri în care a evoluat în campionatul gruzin, fiind extrem de apreciat acolo. În schimb, în Bănie a jucat extrem de puţin, fiind ignorat atât de Ivaylo Petev, cât şi de Costel Gâlcă.

Jucătorii care ar trebui să revină în vară la Universitatea Craiova:

Jovan Markovic – de la Oţelul Galaţi

Andrei Ivan – de la Adanaspor

Alexandru Işfan – de la Gloria Buzău

Jalen Blesa – de la Dinamo Batumi

Florin Gaşpăr – de la CSM Reşiţa

Denis Benga – de la Gloria Bistriţa

Matei Goga – de la CSm Reşiţa
Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro