Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, susține că nu e convins că antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, va profita de favorul echipei sale, care a învins-o pe „U” Cluj, în disputa cu Dinamo, de luni seara, de la ora 21:00.
Finanțatorul campioanei a mărturisit că echipa sa joacă un fotbal corect și că a glumit atunci când a spus că FCSB va „arbitra” lupta pentru locurile de cupe europene din play-off.
Gigi Becali este de părere că antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, nu ar putea să-i întoarcă favorul în derby-ul cu Dinamo, de luni seara, de la ora 21:00, din etapa a opta a play-off-ului Superligii, după ce campioana s-a impus pe terenul Universității Cluj, scor 2-0, prin „dubla” lui Marius Ștefănescu, victorie obținută după ce formația „roș-albastră” a cucerit matematic titlul de campioană.
Patronul celor de la FCSB nu crede că giuleștenii se pot impune în duelul de foc cu „câinii”, de pe Arena Națională, iar eventuala victorie ar crește șansele rapidiștilor de a spera la un loc de cupe europene în acest sezon. Becali nu a ezitat să-l ia peste picior pe Șumudică pentru declarațiile făcute în trecut de tehnicianul grupării din Grant.
„Ce să arbitreze el, mă, săracul… Să îți spun ceva. Eu nu știu dacă o bate. Eu am făcut, am împlinit dreptatea, am glumit că am jucat pentru el. Dar asta trebuie să fie dreptatea, ca să vadă și toți suporterii la toată lumea… Niciodată, suporterii la alte echipe să ceară cum cereau ei. Știi că ei cereau, domnule, cutare. Acum împăratul le-a arătat cum trebuie să fie dreptatea. Și le-am arătat că trebuie să jucăm pe drept și pe corect”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali nu a uitat de războiul pe care îl poartă cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, în privința desființării regulei U21, patronul campioanei fiind cunoscut ca un contestatar vehement al acesteia. Latifundiarul din Pipera se bucură de beneficiile unui mandat de deputat în Parlamentul României și dorește să întreprindă acțiunile legale pentru ca echipelor din Superliga să nu le mai fie impus să folosească un fotbalist eligibil pentru România U21.
„Regula aia o s-o scot eu, regula U21. Legea e la Comisii deja. Am modificat multe legi eu. Nu vom mai avea nici fotbal feminin. Stimulează, nu obliga, nu ai voie să dictezi societăților comerciale. Nu este constituțională. Cum e foarte bună, când tu îmi dictezi mie? Nu îți permite nimeni asta”, a spus Gigi Becali, la PrimaSport.