Duelul șoc dintre FC Barcelona și Real Madrid, scor 4-3, a adus o ocazie imensă ratată de Victor Munoz, fotbalistul celor învinși. Acesta și-a închis comentariile de pe rețelele de socializare din cauza înjurăturilor fanilor.
FC Barcelona este aproape campioana Spaniei, după ce a trecut de Real Madrid într-un meci extraordinar. Catalanii au revenit de la 0-2, iar acum sunt la șapte puncte distanță de locul doi, ocupat chiar de rivala de moarte.
Debutul lui Victor Munoz va rămâne unul de neuitat pentru jucător, dar nu într-o manieră pozitivă. Fotbalistul de 21 de ani se afla la primul meci în tricoul madrilenilor, la nivel de seniori, și a avut o ratare incredibilă.
În minutul 88, când scorul era 4-3 pentru catalani, fotbalistul l-a înlocuit pe Vinicius Jr. După o pasă lungă, primită de la Kylian Mbappe, a rămas singur cu Szczesny. Munoz a trimis mingea mult peste poartă, astfel a irosit o șansă bună de egalare.
Duelul dintre cele două echipe a fost unul halucinant, cu o dublă rapidă înscrisă de Kylian Mbappe în primele 14 minute. Până în minutul 34, FC Barcelona reușise să întoarcă scorul, prin golurile lui Eric Garcia, Lamine Yamal și Raphinha. Până la pauză, brazilianul a mai înscris un gol, în minutul 45. Kylian Mbappe a ieșit din nou la rampă în minutul 70 și a reușit hattrick-ul.
Grație victoriei, FC Barcelona are un avantaj considerabil în lupta pentru titlu, de șapte puncte, cu doar trei etape rămase până la final. Catalanii mai au de disputat meciuri doar cu rivala locală Espanyol, Villareal și Athletic Bilbao, astfel că titlul 28 este tot mai aproape pentru formația „blaugrana”.
Victor Munoz a fost văzut vizibil afectat la finalul partidei, cu ochii în lacrimi. Unii fani glumeau pe seama faptului că acesta este născut chiar în Barcelona, deși a fost format de La Fabrica, academia madrilenilor.
Totuși, unii fani ai echipei madrilene l-au căutat pe Munoz pe rețelele de socializare și l-au înjurat și jignit aspru. Tânărul a fost forțat să oprească comentariile, din cauza acuzelor că ar fi „blat”.
„Retrage-te”, „Te-ai condamnat singur să pleci”, „Ești cel mai bun jucător de la Barcelona”, au scris câțiva dintre fanii madrilenilor, pe contul de Instagram al atacantului. De-a lungul carierei, tânărul a mai trecut pe la San Gabriel, dar și pe la FC Barcelona. Din 2017 a fost preluat de academia „Galacticilor”.