Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Roma » Jaqueline Cristian, înfrângere dură la Roma. Câți bani a câştigat românca

Jaqueline Cristian, înfrângere dură la Roma. Câți bani a câştigat românca

Gigi Grigorescu
Jaqueline Cristian, înfrângere dură la Roma. Câți bani a câştigat românca
Mediafax Foto

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere dură în turul 3 la Roma, dar s-a ales cu un premiu consistent.

Românca nu a avut nicio șansă în fața rusoaicei Diana Shnaider, aflată pe locul 11 mondial și desemnată a 13-a favorită a competiției.

Ce premiu încasează Jaqueline Cristian, după ce a fost eliminată la Roma

Meciul a durat 90 de minute, iar Cristian a fost învinsă cu 3-6, 3-6. Cristian și-a pierdut de două serviciul în setul de debut, la 2-2 și 3-5, iar în partea a doua a confruntării a început cu break.

Au urmat două game-uri care au contat enorm în economia partidei. Shnaider și-a recuperat break-ul, după care a salvat nu mai puțin de 3 mingi de break. Cu moralul scăzut, „Jaq” și-a cedat serviciul și la 2-3, iar până la final a mai câștigat un singur game.

Pentru prezența în turul 3 la Mastersul din capitala Italiei, jucătoarea română se alege cu 38.313 euro şi 65 de puncte WTA. Românca a jucat a doua oară în carieră la Roma, iar anul trecut a fost învinsă tot în turul 3, de sportiva americană Coco Gauff, cu 1-6, 6-0, 3-6.

La dublu, Ruse este în optimi, iar Niculescu a fost eliminată

România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal de simplu, dar lucrurile merg mai bine la dublu. Gabriela Ruse și ucraineanca Marta Kostiuk le-au învins fără niciun fel de probleme Miyu Kato și Aldila Sutjiadi (Japonia, Indonezia), cu 6-3, 6-2, în 66 de minute, calificându-se în optimile de finală.

În primul set, Kato și Sutjiadi au pus 2-0 în dreptul lor pe tabela de marcaj, dar acela a fost cam singurul moment în care au contat. Gabriela și Marta au câștigat 5 game-uri la rând, iar în partea secundă s-au distanțat rapid la 3-0, după două break-uri.

Prin calificarea în runda secundă, românca şi colega sa şi-au asigurat un premiu de 23.290 de euro şi 120 de puncte, iar pentru un loc în sferturile de finală ale competiției din capitala Italiei le întâlnesc pe Ulrikke Eikeri și Eri Hozumi (Norvegia, Japonia).

În schimb, Monica Niculescu și poloneza Katarzyna Piter au cedat clar în primul tur. Ele le-au avut adversare pe Gabriela Dabrowski și Erin Routliffe (Canada, Noua Zeelandă), principalele favorite ale întercerii, care s-au impus în 73 de minute, cu 4-6, 1-6.

Primul set a fost echilibrat. Monica și Katarzyna s-au desprins la 3-1, dar adversarele și-au următoarele 4 game-uri, iar la 5-4 au convertit în punct prima minge de set.

Partea a doua a confruntării a fost una fără istoric. Niculescu și Piter nu au câștigat niciun game pe propriul serviciu. Pentru prezența la Roma, învinsele se aleg cu 12.770 de euro (premiu care va fi împărțit pe din două) şi 10 puncte WTA.

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro