Acasa » Fotbal Extern » Răsturnare de situație în cazul transferului lui Olimpiu Moruțan. Italienii au aflat suma de transfer

Răsturnare de situație în cazul transferului lui Olimpiu Moruțan. Italienii au aflat suma de transfer

Răsturnare de situație în cazul transferului lui Olimpiu Moruțan. Italienii au aflat suma de transfer
Profimedia, 08.05.2025

Olimpiu Moruțan a obținut promovarea în prima ligă italiană alături de Pisa, echipa la care este împrumutat, iar italienii au aflat acum suma pentru care internaționalul român poate rămâne la formația proaspăt promovată.

Mijlocașul a revenit pe gazon la început de februarie, după o ruptură la tendonul lui Ahile, accidentare care l-a ținut departe de fotbal timp de nouă luni.

Italienii au aflat suma de transfer dacă Pisa va decide să îl păstreze pe Olimpiu Moruțan

Moruțan a fost împrumutat de Ankaragucu la Pisa în fereastra de transferuri a anului trecut, după ce s-a recuperat în urma accidentării, și, din februarie până în prezent, a reușit să bifeze pentru italieni 382 de minute, un gol și o pasă de gol.

Marius Marin și Adrian Rus sunt românii care fac echipă cu Olimpiu Moruțan la Pisa.

După promovarea în Serie A, conducerea clubului se confruntă cu o serie de decizii importante în special în privința jucătorilor împrumutați pentru care există și opțiunea de transfer definitiv.

„Există un mare semn de întrebare în privința jucătorilor împrumutați cu opțiune de transfer definitiv. În cazul în care Pisa va dori să îi achiziționeze pe toți, va trebui să plătească peste 15 milioane de euro.

În cazul lui Moruțan, Pisa a stabilit cu Ankaragucu că suma pentru transferul definitiv va fi cuprinsă între două și trei milioane de euro”, conform publicației italiene La Nazione.

Ce spune Giovanni Becali despre revenirea lui Olimpiu Moruțan la forma care l-a consacrat

Giovanni Becali impresarul celor trei internaționali români de la Pisa, s-a declarat profund mulțumit cu privire la golul înscris de Moruțan după o pauză de aproape un an. Agentul este de părere că mijlocașul român va ajunge la apogeul carierei imediat cum se va recupera complet.

„Suntem cu toții fericiți. A marcat după aproape un an, este uimitor. Se recuperează și va ajunge la cea mai bună formă a sa. Echipa câștigă, are un avans de șapte puncte față de urmăritoare, dar trebuie să continue pe acest drum. Olimpiu este un băiat bun, apreciat atât de colegi, cât și de club.

Da, toți i-au fost alături, iar Moruțan își dorește să răsplătească această susținere în cel mai bun mod posibil. A fost o perioadă dificilă, dar a fost monitorizat pas cu pas în procesul de recuperare, s-a avut răbdare cu el, iar acum este o mare satisfacție să îl vedem din nou decisiv într-un meci”, a declarat Becali, citat de  La Nazione.