Olteni cu fruntea sus și „câini” puși la respect: notele finale din acest sezon ale jucătorilor lui Mirel Rădoi și Zeljko Kopic după Universitatea Craiova – Dinamo 2-1

Gabriel Berceanu
Olteni cu fruntea sus și „câini” puși la respect: notele finale din acest sezon ale jucătorilor lui Mirel Rădoi și Zeljko Kopic după Universitatea Craiova - Dinamo 2-1
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Conștienți că ultima impresie contează, iar podiumul e un obiectiv de blazon pentru suporterii pătimași și nu numai, oltenii lui Mirel Rădoi au început duelul de final de play-off cu Dinamo concentrați pe deschiderea scorului. Șarjele lui Mitriță, șuturile de la distanță și combinațiile în ultima treime au dat senzația că e doar o chestiune de timp până la gol. Doar că reușita superbă a lui Mărginean a complicat lucrurile și a accentuat presiunea pe gazde, una gestionată însă productiv.

După o repriză de urmărire, Universitatea s-a descătușat rapid egalând prin tânărul Barbu, apoi s-a mobilizat tot mai eficient înspre poarta lui Roșca, dirijată de un Alex Mitriță în mare formă, impetuos și foarte hotărât să semneze cu victorie despărțirea de public la finele acestui sezon. Finalmente, implicarea i-a fost răsplătită iar oltenii încheie cu fruntea sus campionatul, în vreme ce „câinii” au fost încă o dată puși la respect și se mulțumesc doar cu participarea play-off, unde au obținut un singur succes.

Chiar și într-o formulă improvizată, cu Ndong fundaș dreapta și Mogoș reprofilat stoper, iar titularul Baiaram accidentat și înlocuit după mai puțin de o jumătate de oră de joc, Universitatea a dominat și a câștigat meritat la ultima apariție din ediția 2024/2025 a campionatului.

Stelele Superligii din Universitatea Craiova – Dinamo 2-1

Doar pe ProSport poți găsi la finalul fiecărui meci de play-off Superliga evaluarea tuturor jucătorilor angrenați în această fază a competiției, totul într-un sistem de monitorizare și notare ce reia tradiția publicației noastre. De la cinci stele spre celebra „garsonieră” din dreptul celor mai slabe prestații, fiecare fotbalist își primește calificativul!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania