Românul inițiat de pilotul de Formula 1, David Cosma Cristofor, a debutat în Campionatul Italian și e top în clasamentul general al celor aflați la primul an de F4, categoria Rookies.
Weekendul recent încheiat a marcat startul noului sezon de Formula 4 Campionatul Italian. La start s-au aliniat peste 40 de piloți, astfel că organizatorii au fost nevoiți să schimbe sistemul de accedere în cursa finală, aceștia introducând o rundă de calificare formată din 2 grupe inițiale.
Campionatul italian 2025 marchează o premieră pentru motorsportul de la noi, nu mai puțin de 3 piloți români fiind înscriși la start. Astfel, Luca Viișoreanu și Andrei Dună au reprezentat team-ul românesc Real Racing, în timp ce debutantul David Cosma Cristofor a rulat sub egida echipei germane PHM.
David a ales campionatul italian după ce în start de an a impresionat în prima competiție de marcă din Formula 4, Campionatul din Orientul Mijlociu.
Pilotul bucureștean, elev la International School of Bucharest, a certificat forma din Orient și pe circuitul de la Misano, deși prima parte a cursei a fost marcată de probleme tehnice.
David a reușit să fie singurul român care a intrat pe grila din finală unde însă o penalizare de 10 secunde l-a privat de un loc 11 surprinzător chiar și pentru stafful tehnic al PHM.
Finishul cursei l-a adus pe David în prima parte a clasamentului, rezultat promițător pentru pilotul român în vederea întregului sezon.
„Prima dată când am urcat într-o mașină de Formula 4 cel care m-a inițiat e actualul pilot de Formula 1, Kimi Antonelli el m-a învățat să stau calm până la finalul cursei pentru că orice se poate întâmpla.
Lecțiile primite de la el mi-au fost de folos și acum în Italia și îi sunt foarte recunoscător. Suntem 3 piloți români care concurăm în acest campionat. Deși ceilalți doi au deja un an de experiență diferențele între noi, la timpi, sunt foarte mici.
Îmi pare rău că nu au prins și ei finala din acest weekend”, a punctat David, care e în top în clasamentul debutanților la general, după prima etapă de F 4 italiană.
Calendar Formula 4 Italia